3837-110425-elevi.jpg

3837-110426-grupdacia.jpgDistraţi, dar şi curioşi de ceea ce se va întâmpla în urma examenului, tinerii au participat cu toţii, în total peste 400, la programul “Descurajarea consumului de droguri în rândul adolescenţilor”. Liceenii au primit nişte lamele, asemănătoare celor pe care le folosesc femeile atunci când vor să vadă dacă au rămas gravide, treabă care i-a amuzat teribil.

Apoi, ca nişte mici chimişti, cu mănuşi în mâini, au pus două picături de urină pe acele lamele. În mai puţin de cinci minute, se obţine rezultatul, care indică dacă s-a consumat drog şi ce tip de stupefiant. La finalul testării, care s-a făcut în cabinetul medical fără a se trece însă nume pe recipiente, toată lumea a răsuflat uşurată. Grupul Şcolar Industrial “Dacia” este curat.3837-110427-cumseface.jpg

„Părinţii sunt întru totul de acord”

Aici, drfogurile nu şi-au făcut prieteni. “Este pentru prima dată în ţară când se face o astfel de testare, pe un număr aşa de mare de persoane. Vom continua acţiunile în tot Bucureştiul, mai ales că părinţii sunt întru totul de acord. Ştiu că, la liceu, copiii lor sunt feriţi de acest flagel”, ne-a spus iniţiatorul acestui proiect, dr. Daniel Popescu, managerul Policlinicii cu plată nr. 4 din Capitală.

Heroina, drogul preferat în Capitală

Potrivit unui studiu al Agenţiei Naţionale Antidrog, în Bucureşti există aproximativ 17.000 de consumatori de heroină. Există alte câteva mii care s-au orientat către drogurile sintetice, de “fiţe”, mult mai scumpe, pe care le consumă în cluburi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.