Marți seara, în Biroul Permanent Național al PNL, s-a ridicat problema funcțiilor de conducere din AEP: președinte și secretar general.

Nervozitatea unor lideri liberali a apărut după ce PSD l-a susținut pentru funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente pe Toni Greblă, prefectul Capitalei, iar PNL nu a venit cu vreo propunere pentru funcție.

Luni, chiar înainte ca Greblă să obțină un vot final în Parlament, liberalii au blocat demersul. Ei au cerut ca situația de la AEP să fie renegociată în Coaliție, după ce va fi discutată în partid.

Printre cei mai nemulțumiți de situație au fost europarlamentarii Rareș Bogdan și Dan Motreanu.

„Au spus că nu putem să lăsăm PSD să controleze AEP, totuși avem patru runde de alegeri în 2024. Ce facem, avem încredere în PSD că vor avea grijă ca totul să fie corect? Nu putem avea alegeri libere, dar controlate integral de PSD”, a fost avertismentul transmis lui Nicolae Ciucă, potrivit unor surse care au participat la întâlnire.

Liberalii ar dori ca măcar o funcție a instituției să le revină: președinte sau secretar general al AEP.

„A fost o discuție aprinsă pentru că Ciucă promisese că nu va permite ca PSD să aibă ambele funcții, iar acum se întâmplă asta. Ciucă nu poate să vândă AEP la PSD”, a spus un alt participant la ședință.

Vom plăti mai mult pentru o vacanță în Thassos, anul acesta. Creșterile de tarife anunțate de hotelierii greci
Recomandări
Vom plăti mai mult pentru o vacanță în Thassos, anul acesta. Creșterile de tarife anunțate de hotelierii greci

PNL vrea să speculeze problemele cu legea ale secretarului general din AEP

Liberalii încearcă să forțeze în discuțiile din Coaliție să obțină măcar funcția de secretar general. Poziția este ocupată, în prezent, de Constantin Mitulețu-Buică, fostul șef al AEP, care și-a dat demisia din funcția de președinte la începutul anului.

Liderii PNL invocă problemele cu procurorii pe care le are Mitulețu-Buică.

Într-un document al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, din octombrie 2022, în dosarul fostului președinte AEP se precizează „efectuarea în continuare a urmăririi penale față de numitul Constantin Mitulețu-Buică pentru comiterea în concurs a patru infracțiuni de abuz în serviciu, ultima în formă continuată”.

Dosarul a apărut după ce doi directori din AEP Gabriel Saucă și Cristian Petraru, au susținut că s-au făcut presiuni asupra lor pentru a pleca din instituție.

În documentul consultat de Libertatea, procurorul precizează că prin acțiunile sale, fostul șef al AEP a cauzat o „vătămare AEP prin lipsa organizării unui concurs și numirii în funcțiile de șef de departament și de director general fără avizele birourilor Permanente ale celor două Camere”.

„AEP își pierde credibilitatea în fața cetățenilor și are în funcții de conducere persoane a căror probitate profesională poate fi pusă sub semnul întrebării și ale cărei acte sunt emise cu un dubiu de legalitate, având în vedere numirea unor persoane în funcțiile de șef de departament și de director general, fără respectarea legii”, se arată în documentul semnat de procuror.

Impact violent în gara din Galați, între o locomotivă și trenul la care urma să fie cuplată. Patru persoane au fost rănite. Cu ce viteză mergea locomotiva
Recomandări
Impact violent în gara din Galați, între o locomotivă și trenul la care urma să fie cuplată. Patru persoane au fost rănite. Cu ce viteză mergea locomotiva

Legea 7 a funcționarului public prevede că în cazul în care, în urma sesizării parchetului sau a organului de cercetare penală, s-a dispus începerea urmăririi penale, se va lua măsura suspendării funcționarului public parlamentar din funcția pe care o deține.

Legea 208/2015 care se referă la organizarea și funcționarea AEP precizează că legea 7 se aplică în mod corespunzător personalului din aparatul de specialitate al AEP.

Liberalii vor să afle dacă Mitulețu-Buică îndeplinește condițiile legale pentru a rămâne în funcție.

Constantin Mitulețu-Buică nu a putut fi contactat pentru a-și exprima punctul de vedere despre dosar.

Ciolacu nu vrea să renunțe la Greblă. „Eu i-am cerut demisia lui Mitulețu”

Fostul șef al AEP a fost obligat de Marcel Ciolacu să își dea demisia la începutul anului. Liderul PSD a recunoscut luni, 20 februarie, că el a fost cel care i-a cerut lui Mitulețu-Buică să plece, deși președintele AEP nu ar trebui să răspundă unei comenzi politice.

„Eu i-am solicitat domnului Mitulețu că ar fi cazul să-și înainteze demisia. Cred că a fost supercorect”, a spus Ciolacu, luni, la Parlament.

Înaintea de solicitarea lui Ciolacu, Mitulețu-Buică fusese acuzat de ANI de conflict de interese pentru că și-a angajat cumnata în instituție.

REPORTAJ. Un castel vechi de secole, din Ardeal, lăsat în voia sorții de beneficiarii retrocedării și de autorități: „Nu sunt fantome aici, doar sărăcie!”
Recomandări
REPORTAJ. Un castel vechi de secole, din Ardeal, lăsat în voia sorții de beneficiarii retrocedării și de autorități: „Nu sunt fantome aici, doar sărăcie!”

Mitulețu-Buică nu a rămas pe dinafară după demisie, ci s-a mutat în poziția de secretar general. Funcție o obținuse prin concurs în 2018.

„Domnul Mitulețu a câștigat un concurs, de secretar general. Nu am în atribuțiile mele la Cameră nici să îl schimb pe domnul Mitulețu, nici să schimb organizarea”, a răspuns Marcel Ciolacu când a fost întrebat dacă îi va cere lui Mitulețu-Buică să plece și din funcția de secretar general al AEP.

Mitulețu-Buică a obținut semnătura premierului Ciucă în ianuarie

Într-o adresă din 25 ianuarie 2023, trimisă Guvernului, s-a cerut să se constate încetarea suspendării de drept a raportului de serviciu pentru Mitulețu-Buică și reluarea activității în funcția de secretar general.

Deși le spusese colegilor de partid că nu va aproba solicitarea, premierul Ciucă a semnat pentru noua poziție a fostului șef al AEP. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial pe 16 februarie. Astfel, funcția de secretar general s-a ocupat chiar prin semnătura premierului Ciucă.

Toni Greblă, propunerea PSD, UDMR și minorități pentru șefia AEP

Toni Greblă a primit deja undă verde, luni, 20 februarie, din partea Comisiilor juridice din Senat și Camera Deputaților pentru funcția de președinte al AEP. Pentru a obține funcția mai are nevoie de un vot și în plenul reunit.

Marcel Ciolacu a insistat că președintele AEP nu se discută politic.

„Sunt ferm convins că experiența domnului Greblă o să asigure independența la AEP”, a întărit Ciolacu susținerea pentru prefectul Capitalei.

Surse din partid susțin că Toni Greblă beneficiază deja de sprijinul PSD, UDMR și al minorităților naționale și poate obține majoritatea în Parlament și fără votul liberalilor, dacă primește voturi de la AUR sau parlamentarii neafiliați.

Potrivit acestora, Ciolacu refuză să reia procesul și să renegocieze cu liberalii funcția de președinte al AEP.

Foto: Agerpres

Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
GSP.RO
Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
Urmărește-ne pe Google News
Comentarii (2)

misu50   •   23.02.2023, 13:00

Ca sa aiba Grebla de lucru, trebuie ca o coasa sa livreze material... nu am eu putere...

nasty1   •   22.02.2023, 17:29

PNL e deja vandut integral catre PSD, se comporta ca un PSD mai mic, degeaba se agita penelistii sa mimeze ca ar fi altceva.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Playtech.ro
Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Viva.ro
Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Mărturia sfâşietoare a fiicei bătrânului ucis de trei copii de 9, 10 şi 15 ani, pentru o bicicletă: "L-au dezbrăcat, l-au umilit". Minorii pot scăpa nepedepsiţi
Observatornews.ro
Mărturia sfâşietoare a fiicei bătrânului ucis de trei copii de 9, 10 şi 15 ani, pentru o bicicletă: "L-au dezbrăcat, l-au umilit". Minorii pot scăpa nepedepsiţi
Un măcelar din Piatra-Neamț și-a fugărit patroana cu barda prin piață. Motivul său de furie a uimit pe toată lumea
Știrileprotv.ro
Un măcelar din Piatra-Neamț și-a fugărit patroana cu barda prin piață. Motivul său de furie a uimit pe toată lumea
Iubirile secrete ale Vasilicăi Tastaman. „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat ca să am unde să dorm”
FANATIK.RO
Iubirile secrete ale Vasilicăi Tastaman. „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat ca să am unde să dorm”
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
'Un copil nu trebuie să mai crească neapărat într-o familie'. Andreea Antonescu a spus adevărul despre despărțirea de iubitul ei
Unica.ro
'Un copil nu trebuie să mai crească neapărat într-o familie'. Andreea Antonescu a spus adevărul despre despărțirea de iubitul ei
Horoscop 26 martie 2023. Fecioarele trebuie să nu amestece lucrurile și să ajungă să le reproșeze celor din jur situații pe care nu ei le-au provocat
HOROSCOP
Horoscop 26 martie 2023. Fecioarele trebuie să nu amestece lucrurile și să ajungă să le reproșeze celor din jur situații pe care nu ei le-au provocat
Noutăți de la UBER!
PUBLICITATE
Noutăți de la UBER!