Locuitorii din municipiul Câmpina au fost sfătuiţi de autorităţi să nu consume apă din sistemul centralizat, pe motiv că apa are anumite valori neconforme. Numai că depășirea parametrilor a fost depistată la o probă de rutină din vara anului trecut, ale cărei rezultate au fost anunțate abia acum, la 7 luni de la prelevare, scrie Agerpres.
Direcţia de Sănătate Publică Prahova a informat, joi, 25 ianuarie, primăria, operatorul Hidro Prahova şi cabinetele medicale că o probă de apă prelevată în cursul anului 2023, mai exact pe 26 iunie, „a evidenţiat neconformităţi în privinţa a doi compuşi chimici peste concentraţia maximă admisă”, potrivit unui comunicat emis, vineri, de Primăria Câmpina.
Proba respectivă nu a fost confirmată, până în acest moment de o a doua probă recoltată, memnționează instituția. Conform comunicatului, cei doi compuși se sunt tetracloretenă şi tricloretenă.
„Până la prelevarea celei de-a doua probe în vederea confirmării/infirmării concentraţiei celor doi produşi chimici, Direcţia de Sănătate Publică Prahova a recomandat evitarea consumului de apă pentru băut, gătit şi spălat”, arată sursa citată.
Operatorul Hidro Prahova explică faptul că depăşirea indicatorilor este una minimală, respectiv 12,5 ľg/L faţă de valoarea admisă de 10 ľg/L.
În aceste condiţii, în perioada 26 - 28 ianuarie ar fi fost efectuate lucrări pentru igienizarea tuturor rezervoarelor şi a staţiei de tratare Muscel - Voila, urmând să se repete analiza de apă de la ieşire staţie pentru a se determina valorile parametrilor tetracloretenă şi tricloretenă, potrivit operatorului.
„Proba în cauză a fost prelevată în data de 26.06.2023, iar informarea Direcţiei de Sănătate Publică Prahova către Hidro Prahova SA a venit în data de 25.01.2024", mai spune operatorul.
Direcţia de Sănătate Publică Prahova se apără, într-un răspuns către agenția Agerpres, spunând că abia în cursul lunii ianuarie a intrat în posesia raportului.
Pe 22 ianuarie a fost convocată o ședință de lucru la DSP Prahova pentru a elimina cauzele parametrilor anormali detectați în apă și au fost luate mai multe măsuri.
Astfel, pentru data de luni, 29 ianuarie, a fost programată retestarea calităţii apei la punctul neconform, precum şi testarea apei brute din sursa de apă pentru parametrul neconform identificat.
Totodată, DSP explică, în răspunsul transmis Agerpres, că cei care consumă apă cu concentraţii de tricloretenă şi tetracloretenă peste concentraţia maximă admisă timp de mai mulți ani pot dobândi afecţiuni hepatice, renale, ale sistemului imun, sistemului nervos central și sistemului reproductiv masculin.
De asemenea, consumul apei neconforme poate afecta dezvoltarea fetusului şi crește riscul de cancer.
Hidro Prahova anunță că va pune la dispoziţia locuitorilor din Câmpina surse alternative de apă prin amplasarea containerelor de tip IBC cu apă potabilă care să fie folosită până la obţinerea noilor rezultate.
Iulya 26.01.2024, 19:50
Roti ar trebui sa știm ca apa de la robinet nu este buna pentru organism
Iulya 26.01.2024, 19:51
Toți ar trebui sa știm ca apa de la robinet nu este buna pentru organism....
nicoleta1 26.01.2024, 20:29
Daca au fost avertizati sa nu o foloseasca.
sorinzainescu68 26.01.2024, 20:31
O veste foarte neplăcută..
Narcisu 26.01.2024, 21:22
Oare cîte persoane sau îmbolnăvit de la consumul acestei ape, doar in Romania se mai întâmplă așa ceva..