Cele mai multe angajări se fac în call-centere, industria alimentară și servicii, pe fondul pregătirilor pentru sărbătorile de iarnă.

De la începutul lunii octombrie au fost postate peste 25.000 de joburi noi, potrivit datelor eJobs.

„A început o perioadă în care numărul de opțiuni pentru candidați crește, însă trebuie menționat că aceste opțiuni se adresează în special candidaților din segmentul entry level, care au maximum doi ani de experiență.”, a explicat Roxana Drăghici, Head of Sales eJobs.

Cele mai mari creșteri s-au înregistrat în domeniile:

  • Call-center/BPO – +80% față de septembrie, cu 6.400 de posturi noi;
  • Industria alimentară – +17%, cu 3.300 de locuri disponibile;
  • Servicii – +5%, cu 3.400 de posturi;

În continuare, retailul rămâne cel mai mare angajator, cu aproape 6.500 de poziții deschise, urmat de transport și logistică, domenii care includ și companiile de curierat.

Pe platforma eJobs.ro sunt disponibile în prezent:

  • 2.800 de locuri pentru operatori call-center
  • 2.600 pentru lucrători comerciali
  • 2.400 pentru lucrători în depozit
  • 2.000 pentru curieri și livratori.

Conform datelor Salario, comparatorul salarial eJobs, câștigurile medii în aceste domenii sunt:

  • Curier: 4.000 de lei/lună
  • Lucrător comercial: 3.800 de lei/lună
  • Lucrător depozit: 3.500 de lei/lună
  • Industria alimentară: 4.300 de lei/lună
  • Turism: 4.100 de lei/lună.

În marile orașe precum București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași, salariile pot fi chiar cu 40–50% mai mari, mai ales pentru angajații care lucrează în ture de weekend.

Potrivit datelor ANOFM, în România sunt disponibile peste 33.000 de locuri de muncă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.