Ministerul Transporturilor a emis autorizația de construire pentru Lotul 3 al Drumului Expres Arad – Oradea, a anunțat vineri ministrul Ciprian Șerban. Valoarea estimată pentru execuția acestui segment este de 3,54 miliarde de lei, relatează Economedia.
Cuprins:
Autorizația a fost emisă în baza contractului anterior privind realizarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic. În prezent, se așteaptă desemnarea câștigătorului contractului de execuție (contract de tip FIDIC Roșu), care se află în etapa de reevaluare.
Pe 16 decembrie, Compania de Drumuri a desemnat câștigătoare asocierea ucraineano-română Automagistral-Precon, însă semnarea contractului a fost blocată de contestațiile depuse de firmele turcești Kolin și Nurol.
Pentru construcția Lotului 3 au fost depuse nouă oferte din România, Ungaria, Bulgaria, Turcia și Ucraina.
Traseul Lotului 3 traversează județul Arad și trece prin localitățile Chișineu-Criș, Șimand, Macea, Zimandu Nou, Șofronea și Municipiul Arad.
Lucrările includ construcția a 20 de pasaje și 9 poduri, noduri rutiere, sisteme de iluminat și siguranță rutieră, amenajări pentru protecția mediului, drenaj și consolidarea terenurilor dificile.
Proiectul prevede și realizarea unui drum de legătură de 2,9 km cu zona industrială Arad Vest, care va continua Strada II din această zonă. Execuția lucrărilor este prevăzută să dureze 24 de luni și va fi finanțată prin Programul Transport 2021–2027.
După finalizare, Drumul Expres Arad – Oradea va avea o lungime totală de 120,47 kilometri și va facilita conectarea directă la frontiera cu Ungaria. Proiectul este împărțit în trei loturi:
Drumul expres face parte din rețeaua europeană de transport TEN-T și este implementat în parteneriat cu CNAIR, Consiliile Județene Bihor și Arad, precum și cu municipiile Oradea și Arad.