Vinovat in ochii anchetatorilor

Comisar sef Dan Antonescu, Serviciul Omoruri din Politia Capitalei: ,,Convingerea mea e ca autor al faptei e Passaris. Si nu vorbesc in numele meu, ci ma erijez in purtatorul de cuvant al colectivului care a lucrat la acest caz. Am aceeasi convingere ca Badila e martor la ceea ce s-a intamplat. Tot ce a spus ea in fata anchetatorilor s-a confirmat. Singurul care a contrazis-o a fost Passaris. Am convingerea ca instanta nu va lasa nepedepsita o fapta de o asemenea gravitate,,.
Marian Capota, procurorul de la Parchetul General care a intocmit rechizitoriul: ,,Sunt convins ca Passaris e vinovat si ca Badila nu minte. Nu vad cum ar putea medicii de la IML Craiova sa dea niste raspunsuri si nici la ce ar folosi refacerea traseului. Omul nu e ceasornic. Fiecare martor percepe si reda in felul sau un eveniment. In ceea ce-l priveste pe Passaris, m-a deranjat faptul ca nu a colaborat cu organele de ancheta. La fiecare intrebare raspundea; ,,No comment,,. Oricum, nu ma asteptam la asa o hotarare a instantei,,.
Iulia Iliescu, aparatoarea lui Passaris: ,,Din ceea ce s-a intamplat astazi, trag concluzia ca instanta inca nu si-a format o convingere cu privire la vinovatia inculpatului. A dispus noi probe pentru a vedea, in mod clar, daca el e autorul. Instanta trebuie sa faca totul pentru a scoate la lumina adevarul. Exista pericolul sa fie condamnat un nevinovat, iar adevaratul faptas sa ramana in libertate,,.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.