Judecătorii de la Tribunalul Iași au decis condamnarea lui Petronel Corduneanu, unul dintre liderii clanului Corduneanu, la executarea unei pedepse de 14 ani de închisoare.
Petronel Corduneanu, unul dintr eliderii clanului Cordunenilor, a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de constituire de grup organizat și la câte șase de închisoare pentru două infracțiuni de șantaj. Astfel, la pedeapsa principală de 10 ani a fost adăugat un spor de 4 ani de închisoare.
În cazul lui Marian Tiuga, cumnatul lui Petronl Corduneanu, judecătorii l-au achitat pe acesta pentru mai multe infracțiuni de trafic de persoane, dar l-au condamnat pentru alte infracțiuni specifice rețelor de crimă organizată, primind o pedeapsa totală de 18 ani de închisoare.
De asemenea, judecătorii au dispus confiscarea bunurilor imobile ale celor doi, fiind confiscată suma de peste 1,3 milioane euro.