Luare de ostatici într-un supermarket din Los Angeles. Un bărbat înarmat şi-a împuşcat bunica şi o altă femeie, după care s-a baricadat într-un supermarket unde a ucis o a treia femeie, înainte de a fi arestat, după o confruntare de câteva ore cu poliţia, scrie presa americană.
Un reprezentant al poliției a explicat că atacatorul a fost implicat într-o dispută familială care l-a determinat să tragă asupra bunicii sale şi a altei femei aflate în casă. Bărbatul a fugit apoi cu maşina bunicii sale, cu care a intrat într-un stâlp în faţa unui supermarket Trader Joe's, unde a avut loc un schimb de focuri cu poliţia, după care suspectul s-a baricadat în magazin luând ostatice mai multe persoane.
Poliţia a transmis mai târziu pe Twitter că a reuşit să-l "aresteze pe suspect fără incidente". "Suspectul a ieşit mai târziu din magazin, a cerut să i se pună cătuşele şi a fost preluat în custodie", a scris LAPD.
Ulterior, primarul Eric Garcetti, a anunțat că o femeie a fost împuşcată în supermarket, fiind declarată moartă.
CNN scrie că suspectul are circa 20 de ani. Los Angeles Times a relatat că în magazin se aflau în momentul incidentului între 40 şi 50 de oameni. U martor a relatat că "peste tot zburau gloanţe, prin faţa magazinului şi în parcare".
Bunica suspectului a fost lovită de cel puţin şapte gloanţe şi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, iar starea ei este critică, a menţionat Los Angeles Times