„Ce s-a întâmplat la Ministerul Agriculturii arată «lanțul slăbiciunilor» din PSD. Adrian Chesnoiu și-a dat demisia din funcția de ministru pentru că este anchetat de DNA că a «mânărit» 4 concursuri de angajare în funcții de conducere din cadrul ministerului pentru a favoriza angajarea unor piloși”, a scris Ludovic Orban pe Facebook.

Potrivit lui Orban, „culmea tupeului pesedist este atinsă la decizia de stabilire a înlocuitorului lui Chesnoiu”, adică actualul ministru al Agriculturii, Petre Daea.

„Pe lângă că «nea Petrică» este băgat în acest dosar, el este celebru și pentru nonșalanța cu care a recunoscut că și- a angajat fiica la ministerul pe care îl conducea, un caz de nepotism scandalos tocmai pentru absența oricărui sentiment de culpabilitate din partea fostului și actualului ministru al agriculturii.

Actualul președinte al partidului Forța Dreptei a explicat că atunci când era premier nu a putut organiza niciun concurs pentru ocuparea unei funcții publice „pentru că majoritatea parlamentară pesedistă a adoptat o lege prin care a interzis organizarea oricărui concurs în instituțiile publice pe perioada stării de alertă”.

Ce a făcut Chesnoiu (și fac, în general, demnitarii PSD fără să fie prinși) arată de ce PSD a impus adoptarea unei astfel de legi. Pentru ca nu cumva să acceadă în funcții publice alți oameni decât cei pe care îi vor ei. Pentru ca nicio angajare să nu se facă atunci când PSD nu este la guvernare.

Fostul premier Ludovic Orban:
FOTOREPORTAJ. Dezastrul de la Islaz, unde au ars aproape 700 de hectare din „Delta Teleormanului”. România trebuie să dea explicații la Bruxelles
Recomandări
FOTOREPORTAJ. Dezastrul de la Islaz, unde au ars aproape 700 de hectare din „Delta Teleormanului”. România trebuie să dea explicații la Bruxelles

Fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, este urmărit penal de DNA. El este acuzat că ar fi trucat un concurs de angajare în Minister. Concret, anchetatorii spun că fostul demnitar a cerut o parte din subiecte pentru patru persoane, iar trei au obținut funcțiile. Conform DNA, unul dintre cei patru candidați, Mihai Cosmin Corobea, era „pila” lui Petre Daea, actualul ministru al Agriculturii.

Conform stenogramelor DNA, Chesnoiu a cerut comisiei de concurs să dea subiectele celor patru candidați, doar „în mare”, pentru că știa „cât dă proști sunt”, tocmai ca aceștia să nu ia nota maximă și să atragă astfel atenția.

Urmărește-ne pe Google News
Divorțează după 20 de ani de relație. Anunț uluitor făcut de soția lui. „Era inevitabil”
GSP.RO
Divorțează după 20 de ani de relație. Anunț uluitor făcut de soția lui. „Era inevitabil”
Gestul făcut de Iulia Vântur la un concert din America! Românii s-au simţit JIGNIŢI: 'Mascaradă grotească'
Playtech.ro
Gestul făcut de Iulia Vântur la un concert din America! Românii s-au simţit JIGNIŢI: 'Mascaradă grotească'
Un şofer de BMW de 23 de ani a provocat un accident mortal în Maramureş, după ce s-a urcat băut la volan. Petru a murit nevinovat la doar 30 de ani
Observatornews.ro
Un şofer de BMW de 23 de ani a provocat un accident mortal în Maramureş, după ce s-a urcat băut la volan. Petru a murit nevinovat la doar 30 de ani
Horoscop 14 august 2022. Balanțele au parte de o zi senină care ar putea să le rămână în memorie o vreme
HOROSCOP
Horoscop 14 august 2022. Balanțele au parte de o zi senină care ar putea să le rămână în memorie o vreme
Cel mai mare lac din Italia a ajuns la cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată. Turist: „Apa nu mai era acolo”
Știrileprotv.ro
Cel mai mare lac din Italia a ajuns la cel mai scăzut nivel înregistrat vreodată. Turist: „Apa nu mai era acolo”
"Soldaţii ruşi se comportă ciudat". Un ucrainean a făcut descoprirea stranie în locuinţa proprie imediat cum a intrat pe uşă
Orangesport.ro
"Soldaţii ruşi se comportă ciudat". Un ucrainean a făcut descoprirea stranie în locuinţa proprie imediat cum a intrat pe uşă
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
PUBLICITATE
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
PUBLICITATE
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
Comentarii (1)

Wallygator   •   24.07.2022, 10:15

S-a trezit din mahmureala sau delireaza inca sub efectul ei.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.