Președintele Belarusului, Alexandr Lukașenko, a declarat că țara sa trebuie să fie implicată în negocierile pentru rezolvarea conflictului din Ucraina, relatează Reuters. Acesta a precizat că Belarusul a fost „târât” în acest conflict de către țările vestice și etichetat drept „complice al agresorului”.
Citat de agenția de știri Belta, din Belarus, președintele Lukașenko a spus că se așteaptă să poarte discuții cu Vladimir Putin în următoarele zile.
„Nu pot exista acorduri separate pe la spatele Belarusului. Din moment ce ne-ați târât în treaba asta, în special țările occidentale, în mod firesc, poziția Belarusului trebuie să fie ascultată la aceste negocieri”, a spus liderul de la Minsk.
Ministrul de externe din Belarus, Vladimir Makei, a insistat că Lukașenko însuși „trebuie să participe la întâlnirea (finală)”.
Lukașenko a susținut, de asemenea, că Belarus a fost etichetat pe nedrept „un complice al agresorului”, ca urmare a sancțiunilor occidentale.
„Nu avem nevoie de acest război. Pentru că în urma acestui conflict între două popoare slave, noi suntem cei care putem suferi cel mai mult”, a subliniat Alexandr Lukașenko.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia