Un fotbalist sud-african a fost împușcat mortal într-o benzinărie din Johannesburg

Comentează

Luke Fleurs, fundaș central la echipa sud-africană Kaizer Chiefs, a fost împuşcat mortal miercuri într-o benzinărie, au anunțat, joi, clubul său și poliția locală, relatează Barron's și News.ro.

„Cu mare tristeţe anunţăm că Luke Fleurs, jucătorul echipei Kaizer Chiefs, şi-a pierdut tragic viaţa aseară, în timpul unei tentative de jaf asupra vehiculului său la Johannesburg. Gândurile și rugăciunile noastre sunt alături de familia și prietenii lui în acest moment dificil", a transmis Kaizer Chiefs pe reţelele de socializare.

Potrivit poliţiei, tânărul de 24 de ani aştepta să fie servit în Volkswagen Golf-ul său, când s-a confruntat cu doi bărbați înarmați care conduceau un BMW alb.

„Suspecţii l-au ameninţat cu o armă de foc şi l-au făcut să coboare din vehicul, înainte de a-l împuşca în partea superioară a corpului. Unul dintre suspecţi a plecat cu vehiculul victimei, urmat de complicele său", a declarat purtătorul de cuvânt al poliției, Masondo Mavela.

Fotbalistul a murit la spital, suspecții sunt în libertate

Fotbalistul a fost transportat de urgență la spital, unde medicii au constatat decesul. Poliţia a deschis o anchetă şi îi caută pe suspecţi, dar până joi dimineaţă nu fusese anunţată nicio arestare.

Ministrul sud-african al sportului, Zizi Kodwa, i-a adus un omagiu lui Luke Fleurs pe rețelele de socializare.

„Sunt întristat că încă o viață a fost luată printr-o crimă violentă. Gândurile mele se îndreaptă către familia Fleurs și Amakhosi, dar și la întreaga comunitate a fotbalului din Africa de Sud", a scris Zizi Kodwa pe X, referindu-se la echipa Kaizer Chiefs după poreclă.

Criminalitatea violentă este o problemă recurentă în Africa de Sud şi un subiect politic fierbinte în perspectiva alegerilor generale programate pentru luna mai. Ţara a înregistrat o medie de aproape 84 de crime pe zi între octombrie şi decembrie 2023, potrivit cifrelor oficiale.

Legitimat la Ubuntu Cape Town, oraşul său natal, înainte de a juca pentru SuperSport United din 2018 până în 2023, Luke Fleurs a participat la Jocurile Olimpice din 2021 la Tokyo. El a fost convocat şi la echipa naţională, dar nu a fost selectat.

FOTO. Kaizer Cheifs (Facebook)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
mama-nastere-nou-nascut
13:36
Mamele ar putea avea pe cineva drag alături la naștere. Proiectul de lege care poate schimba regulile în maternități
O criză fără precedent zdruncină sistemul de sănătate din România. Sursă foto: Getty Images
Analiză
13:00
Dezastru la examenul național de medic specialist 2026: Rată masivă de picare, bareme contestate și memorii. Zeci de tineri medici riscă să devină șomeri
MONDEN
Gabi Bădălău și Claudia Pătrășcanu
13:40
Gabi Bădălău, ofertă neașteptată pentru Claudia Pătrășcanu în plin scandal. Ce îi garantează fostei soții dacă se mută la București
Actorul Toma Cuzin, cunoscut drept Firicel din Las Fierbinți | sursa foto: PRO TV
Exclusiv
13:40
Reacția PRO TV după ce actorul Cuzin Toma ar fi fost reținut: „Nu susținem astfel de comportamente”. Ce a făcut Firicel din Las Fierbinți
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
14:10
Traian Băsescu avertizează că România mai are doar două variante pentru un guvern cu o oarecare stabilitate: „Ne place sau nu, asta e!”
Premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
12 oct.
Luca Niculescu admite că există varianta să își depună mandatul înainte să ajungă la votul din Parlament. Ce a spus despre sprijinul lui Nicușor Dan
Ultimele știri
14:40
Trump îi numește „țicniți” pe cei care susțin că Rusia și China au ajutat Iranul în războiul cu SUA
14:37
PSD a depus un proiect de lege pentru înlocuirea indicelui ROBOR cu IRCC la toate creditele. Băncile care au manipulat ROBOR-ul, obligate să dea diferența înapoi
14:30
Cum menții o pisică sau un câine activ în casă când afară plouă sau e prea frig
ReportajExclusiv
14:28
Călin Georgescu, obligat să se prezinte la procesul în care e judecat pentru propagandă legionară și promovarea cultului unor persoane vinovate de crime de război
TRENDING
09:54
Un meteorolog a analizat ultimele 47 de ierni și rezultatele sunt „surprinzătoare”: zăpada siberiană și iarna 2026-2027
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
12 oct.
Un mecanic polonez a comparat motorul unui Volkswagen cu cel al unei mașini produse în China și a găsit mai multe asemănări suspecte
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ambulanța aflată în misiune, blocată de un șofer iresponsabil pe autostradă. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
13:19
Amendă uriașă pentru un șofer care a blocat o ambulanță în misiune, pe o distanță de 6 km, în Germania: a ignorat complet sirena și luminile albastre
avion Qantas în aer
12:49
Un zbor Italia-Australia a fost anulat după o invazie de ploșnițe la bord. Pasagerii au fost mușcați timp de 17 ore, iar medicamentele din avion s-au epuizat
Rândunica este o pasăre mică, are o lungime de 19 cm, mai mică decât vrabia, și o greutate de 16-24 g. Sursă foto: Getty Images.
11:57
În 1974, mii de rândunele au fost urcate într-un Boeing 727, alături de 140 de pasageri. Povestea neobișnuitei operațiuni de salvare a păsărilor din Europa
Portretul unei doamne blonde cu o atitudine pozitivă, îmbrăcată în halat de laborator, care zâmbește către aparatul foto în timp ce prezintă două flacoane de pastile, într-un birou.
10:51
Adevărul despre suplimentele pentru longevitate. Medicii geriatri spun ce obiceiuri simple prelungesc cu adevărat viața
O tânără a renunțat la slujba dintr-o bancă din Londra, a cumpărat un iaht cu 1900 de lire pe internet și acum economisește o avere în fiecare lună
10:29
O tânără a renunțat la slujba dintr-o bancă din Londra, a cumpărat un iaht cu 1.900 de lire pe internet și acum economisește o avere în fiecare lună: „Un mod de viață mai flexibil”
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
O femeie căreia vântul i-a suflat umbrela roșie și merge pe stradă prin ploaie
10:47
Cod galben de vânt puternic și lapoviță la munte. ANM a emis noi alerte meteo: zonele vizate de rafale și ploi în următoarele 24 de ore
Mihai Chiriță este acuzat că ar fi prejudiciat . Sursa foto: Shutterstock, Facebook / Mihai Chiriță
Analiză
10:00
Achiziție „în orb” la Primăria Iași: factură de două milioane de lei, avizată și achitată în mai puțin de trei ore. Ce a cauzat atâta grabă în instituția publică condusă de Mihai Chirica
După ce va fi supusă unei complicate intervenții chirurgicale, Natalia are nevoie de o proteză oculară și de tratamente postoperatorii. Fetița de 2,7 ani ce suferă de o formă rară de cancer infantil, are nevoie de 8.000 de euro
08:00
După ce va fi supusă unei complicate intervenții chirurgicale, Natalia va avea nevoie de proteză oculară și de tratamente postoperatorii. Fetița de 2 ani și 7 luni, care suferă de o formă rară de cancer infantil, are nevoie de 8.000 de euro
Jandarmeria a folosit inclusiv tunuri de apă pentru dispersarea participanților de la mitingul din 10 august 2018. Sursă foto: Hepta.
07:53
Dosarul 10 august se judecă la trei zile după ce faptele s-au prescris: un nou termen la Curtea Militară de Apel București
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
07:27
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?