Iată şi primele declaraţii ale lui Clotilde Armad, după ce a aflat cifrele de la ora 20:00, care o dădeau căştigătoare la mică diferenţă de candidatul de pe locul al doilea.

Nu vreau să spun victorie, vreau să spun că sunt mult mai ambițioasă pentru România decât ce am văzut azi. Aproape jumătate din secțiile de vot erau goale. Nu e bine ce s-a întâmplat, sunt foarte supărată. Televiziunile nu ne-au dat pe noi, oamenii nu au știut ce se întâmplă, a fost o campanie care nu a fost ok și sunt mult mai ambițioasă acum. Încă USL cu aliații lor au câștigat. Nu e în regulă. Probabil că au avut 70% din voturi, nu au știut că există un partid făcut dee oameni care nu sunt politicieni și fac bine României de ani de zile, nu e ok.

Se poate că am câștigat. Nu știu încă. Toată camapnia am fost pe stradă. Astăzi am fost în toate secțiile de vot până acum și nu era lume acolo. Ajungeam acolo și ziceau oamenii cine este USB. Vi se pare normal? Televiziune sunt, o parte din ele. de vină. Dacă am câștigat voi fi onorată, foarte onorată. Dezamăgită că am câștigat o prezență mică de vot, dar onorată. Dacă am câștigat vom munci, vom munci foarte mult. România este de salvat, să știți. România are un potențial extrem de mare, are mult atuuri, o țară care trebuie să fie la nivelul țărilor din vest, și clasa politică o trage în jos”, a spus ea.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

În urmă cu patru decenii, îi impresiona pe români. Cu ce se ocupă acum marele Rodion Cămătaru. „Nu mai pot trăi fără asta”
GSP.RO
În urmă cu patru decenii, îi impresiona pe români. Cu ce se ocupă acum marele Rodion Cămătaru. „Nu mai pot trăi fără asta”
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Factura incredibilă la curent primită de Jean Paler. Actorul are deja o pensie rușinoasă
Playtech.ro
Factura incredibilă la curent primită de Jean Paler. Actorul are deja o pensie rușinoasă
Cum arată surorile lui Brigitte Pastramă: 'Una mai frumoasă ca cealaltă'. Ce detaliu s-a observat în poză
Viva.ro
Cum arată surorile lui Brigitte Pastramă: 'Una mai frumoasă ca cealaltă'. Ce detaliu s-a observat în poză
A construit ilegal 30 de apartamente în plus şi le-a vândut cu 1.000 euro/mp. Cum s-ar putea rezolva situaţia
Observatornews.ro
A construit ilegal 30 de apartamente în plus şi le-a vândut cu 1.000 euro/mp. Cum s-ar putea rezolva situaţia
Reacţia unui mame care a fost chemată la liceu după ce fata ei s-ar fi drogat în baie: „Îmi urmăriți mie copilul la baie?”
Știrileprotv.ro
Reacţia unui mame care a fost chemată la liceu după ce fata ei s-ar fi drogat în baie: „Îmi urmăriți mie copilul la baie?”
Marinela Chelaru, interviu în lacrimi de pe patul de spital: ”Mi-au luat tot cu ei”
FANATIK.RO
Marinela Chelaru, interviu în lacrimi de pe patul de spital: ”Mi-au luat tot cu ei”
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
'Am ajuns să mă gândesc la momentul sinuciderii'. Andreea Marin a dezvăluit cum a aflat că suferă de boala secolului
Unica.ro
'Am ajuns să mă gândesc la momentul sinuciderii'. Andreea Marin a dezvăluit cum a aflat că suferă de boala secolului
Horoscop 23 martie 2023. Taurii ar fi bine să înceapă ziua cu un exercițiu de răbdare, ca să poată face față provocărilor care vor veni
HOROSCOP
Horoscop 23 martie 2023. Taurii ar fi bine să înceapă ziua cu un exercițiu de răbdare, ca să poată face față provocărilor care vor veni
Noutăți de la UBER!
PUBLICITATE
Noutăți de la UBER!