Senatorul PSD Trita Fanita a scapat ca prin urechile acului, acum mai bine de 21 ani, de la o posibila condamnare la moarte pentru simplul motiv ca nu-l placea Elena Ceausescu. Pedeapsa pentru cei care ar fi fost gasiti vinovati de subminarea economiei nationale, acuzatie care i-a fost adusa si senatorului, era glontul plutonului de executie.

Desi nu-i face o prea mare placere sa povesteasca prin ce a trecut cu atatia ani in urma, Trita Fanita, care era atunci director general la Agroexport, firma care se ocupa cu exportul de cereale, recunoaste ca a fost cercetat in 1982 sub acuzatia de subminare a economiei nationale, imputandu-i-se o frauda de aproximativ 47.000 de dolari. Pentru aceasta risca o condamnare la moarte in procedura de urgenta. Nu ar fi fost singurul care patea o asemenea tragedie. „Totul a plecat de la Elena Ceausescu si de la Tudor Postelnicu, care era atunci ministru de interne. astia mi-au inscenat totul, din invidie”, povesteste senatorul, care spune ca a fost internat fortat trei saptamani la Spitalul Ministerului de Interne, chipurile pentru analize, dar de fapt i-au fost luate toate actele de la firma la puricat in speranta ca vor gasi ceva. Senatorul spune ca Elena Ceausescu si Tudor Postelnicu au incercat si au si facut in ultima instanta o firma, „Dunarea”, care sa „sparga” piata externa la exportul de grau si care sa preia din activitatea Agroexportului, aflat sub conducerea lui Trita Fanita. „Eu faceam comert exterior de ani de zile si ei voiau ca peste noapte „Dunarea” lor sa faca ce facea Agroexport de ani de zile”, spune Trita Fanita, care povesteste cu umor o nelamurire a lui Ceausescu: „”De de de…. ce Trita pooate si voi nu?”. Au vrut sa-mi dea functia de director adjunct la „Dunarea”, dar am refuzat. De aici a inceput calvarul”, spune senatorul. „Daca ar fi sa fiu corect, Ceausescu a fost cel care m-a salvat. Adica, in sensul ca dupa cele trei saptamani de spitalizare au hotarat ca sunt nevinovat si mi-au ridicat acuzatia”, spune senatorul. Cat despre „legenda” ca si-a salvat pielea dand cadouri blanuri naturale, senatorul spune amuzat: „Cui era sa-i dau eu blanuri? Elenei Ceausescu? Nu cred ca asa mi-as fi salvat pielea. Nu e adevarat acest lucru”, mai spune fostul director general de la Agroexport, care nu a ratat momentul de a specifica faptul ca si-a dat demisia din functia respectiva. Acesta isi mai aduce aminte ca in toata acea perioada i-a fost extrem de greu. „Eram frecat in toate sedintele de partid. in ultima instanta au decis sa ma excluda, pentru ca nu mai reprezentam un om de incredere pentru ei”, mai povesteste senatorul Trita Fanita.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.