Moment nu tocmai de bun augur la lansarea proiectului construcției care va înlocui podul Morandi din apropierea orașului Genova, prăbușit luna trecută.
Arhitectul italian Renzo Piano a prezentat vineri proiectul unui nou pod pentru Genova, oraşul său natal, după prăbuşirea viaductului rutier Morandi pe data de 14 august, tragedie în care şi-au pierdut viaţa 43 de persoane, scrie Repubblica.
Spre finalul conferinței de presă, șeful Autostrade per I’ltali, Giovanni Castellucci, a examinat un element al machetei și l-a scăpat din greșeală. Bucata de plastic s-a spart, provocându-o lui Piano un surâs și un gest de neputință. ”E un semn bun”, a reacționat rapid arhitectul.
"Acest pod va trebui să dureze 100 de ani şi să fie din oţel", a declarat Piano într-o conferinţă de presă susţinută în acest oraş portuar din nord-vestul Italiei.
FOTO: CAPTURĂ VIDEO