Președintele francez Emmanuel Macron va efectua o vizită de stat în Statele Unite în luna aprilie. Vizita a fost anunțată de către reprezentanții Casei Albe, scrie AFP.
Ministrul de Externe, Jean-Yves Le Drian, a declarat pentru televiziunea BFM că vizita va avea loc în aprilie, iar surse diplomatice au declarat că va fi în jurul datei de 24 aprilie.
Cei doi lideri, care s-au întâlnit de mai multe ori și au relații bune în ciuda dezacordurilor fundamentale cu privire la chestiuni precum schimbările climatice.
Macron a fost gazda soților Trump la Paris în luna iulie a anului trecut, cu ocazia Zilei naționale a Franței. Atunci, liderul american a fost impresionat de parada militară tradițională de pe Champs-Elysees și zilele acestea încearcă să convingă Congresul să organizeze și la Washington DC un eveniment similar.
”Ne gândim să organizăm pe 4 iulie, pe Pennsylvania Avenue, o paradă cu adevărat mare pentru a arăta puterea noastră militară", a declarat Trump.
Macron, care a deplâns intenția anunțată de Trump de a renunța la acordul climatic de la Paris din 2015 privind reducerea emisiilor de încălzire globală, și-a exprimat în repetate rânduri speranța că "prietenul" său își va schimba părerea.