Mădălina Ghenea, declarații după ce a fost jefuită în Roma: „N-am dormit și n-am mâncat trei zile, sunt șocată”. Cât valorau bijuteriile care i-au fost furate

 2 comentarii

Mădălina Ghenea a avut o primă reacție în presa din Italia, după ce duminică, 11 decembrie, a fost jefuită pe un aeroport din Roma. Românca a spus pentru publicația Corriere că „nu a fost un furt, ci o operațiune planificată”.

În urmă cu o săptămână, Mădălina Ghenea se întorcea din Arabia Saudită pentru a participa la Gala Magnifica Awards Roma. Pe Aeroportul Fiumicino, după ce a aterizat, actriței i s-a furat o valiză în care avea bunuri de preț, nenumărate bijuterii de valoare. Presa din Italia a scris că bunurile care i-au fost furate actriței ar fi valorat aproximativ un milion de euro.

Pentru Corriere, românca a declarat că, după părerea ei, totul a fost planificat în detaliu de anumite persoane care de mult timp încearcă să o discrediteze. „Mesaje ciudate, încercări de a-mi sabota cariera și imaginea… Mă gândeam la situații separate, dar punându-le în concordanță și cu acest furt, se bănuiește că este mereu aceeași persoană”, a transmis românca în vârstă de 35 de ani care de mulți ani e stabilită în Italia.

Totodată, ea a mai dezvăluit că e șocată de incidentul prin care a trecut. „N-am dormit și n-am mâncat de trei zile, sunt șocată. Nu a fost un furt, ci o operațiune planificată. Sunt prea multe lucruri ciudate care se adună”, a spus Mădălina Ghenea în urmă cu câteva zile, pe 16 decembrie.

Românca a și măturisit de ce crede că furtul a fost planificat în detaliu de cineva. Ea și-a schimbat planurile în decursul unei zile, căci trebuia inițial că să meargă la Milano, nu la Roma. „Mă întorceam de la Riad, unde participasem la un eveniment al prestigioasei reviste Hia. Dar în loc să aterizez la Milano, așa cum era planificat, cu 24 de ore mai devreme mi-am schimbat planurile de a primi Premiul Magnifica la Roma.

Excursie la clasa business organizată de Hia, cu una dintre cele mai importante companii aeriene din lume, care includea mașina cu șofer deja rezervată la sosire. Mașina era parcată într-un teren rezervat, departe de zona taxiurilor”, a mai povestit actrița, care speră ca bunurile să-i fie recuperate.

„Am sunat la 112 și apoi m-au ajutat niște fotbaliști care erau acolo cu familiile lor. Au fost amabili. I-au spus șoferului să nu țipe la mine și m-au îndrumat la secția de poliție pentru a face un denunț. Era aproape ora închiderii și am alergat, dar de locul furtului ar trebui să existe filmări video”, a mai zis ea.

O anchetă a fost deschisă imediat de oamenii legi. „Am depus plângere cu avocata Ilenja Mehilli și, la sfatul medicului criminalist Roberta Bruzzone, au început cercetările”, a încheiat vedeta.

Mădălina Ghenea, imaginea unei case de bijuterii din Italia

Ani întregi, Mădălina Ghenea a fost imaginea unei case celebre de bijuterii din Italia. La fiecare eveniment, pe covorul roșu, ea purta bijuterii Damiani, brandul ei preferat, care a fost înființat în anul 1924.

De câțiva ani, românca Mădălina Ghenea locuiește în Italia, alături de fiica ei, Charlotte.

Foto: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    PSV078 19.12.2022, 17:16

    Da, Archeopterix a fost jefuită când era pe punctul să identifice un exemplar frumos cu portofelul plin. Ce păcat că nu a reușit captarea exemplarului cu portofelul plin. Next time. Pădurea este plină.

  • Avatar comentarii

    agee 19.12.2022, 19:48

    De ce au unele oltence gâtul lung?! ca să li se vadă botoxurile în Ardeal

ALTE ȘTIRI
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
MONDEN
Cântăreața Jo (Ioana Anuța) în serialul „Fără urmă” de pe PRO TV și VOYO | sursa foto: PR
ExclusivInterviu
16:51
Serialul de la PRO TV în care apare cântăreața Jo. Ce rol are Ioana Anuța: „Brusc suntem cu toții extraordinari”
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
17:34
Sacrificiul făcut de Amalia Enache încă de când fiica ei avea 2 ani: „Nu știe cum e altfel”
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
17:16
Magistrala 6 de metrou: „Cârtița” Sfânta Maria a ajuns la stația Expoziției, după ce a excavat 3.671 de metri de tunel
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește