0-157351-highres_00000401767775.jpgPotrivit MAE, scopul convocării a fost prezentarea poziţiei României privind evoluţia relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi R.I. Iran, analizate din perspectiva recentelor alegeri prezidenţiale desfăşurate în această ţară”. „Partea română şi-a exprimat preocuparea privind atitudinea autorităţilor de la Teheran faţă de demonstraţiile care au loc în Iran după anunţarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale. În acest context, s-a arătat că poziţia Iranului de acuzare a statelor membre ale Uniunii Europene de amestec în afacerile sale interne este inacceptabilă şi nefondată. Totodată, partea română a reiterat importanţa respectării de către autorităţile iraniene a drepturilor universale ale omului, inclusiv a libertăţii de exprimare”, precizează MAE.

Preşedintele iranian ultraconservator, Mahmoud Ahmadinejad, a cărui realegere contestată se află la originea crizei actuale de la Teheran, şi-a înăsprit duminică tonul împotriva Occidentului. El a acuzat în mod expres Statele Unite şi Marea Britanie de „ingerinţe” în afacerile interne iraniene, în vreme ce Guvernul său i-a convocat pe ambasadorii şi reprezentanţii celor 27 de ţări ai Uniunii Europene aflaţi în post la Teheran.

Preşedinţia cehă a Uniunii Europene a cerut, luni, celor 27 de ţări membre să convoace ambasadorii din Iran aflaţi la post în capitalele europene.

Urmărește-ne pe Google News
Zmărăndescu, gest radical față de fiul său: „Vi se pare normal? A avut nesimțirea să posteze asta!”
GSP.RO
Zmărăndescu, gest radical față de fiul său: „Vi se pare normal? A avut nesimțirea să posteze asta!”
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Playtech.ro
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia și...
Virgil a plătit 250.000 de euro pe o casă, iar când a fost gata s-a trezit sub umbra unui bloc nou, de 6 etaje
Observatornews.ro
Virgil a plătit 250.000 de euro pe o casă, iar când a fost gata s-a trezit sub umbra unui bloc nou, de 6 etaje
Horoscop 16 mai 2022. Leii trebuie să evalueze corect orice problemă care apare și să fie dispuși la un mic efort rezonabil
HOROSCOP
Horoscop 16 mai 2022. Leii trebuie să evalueze corect orice problemă care apare și să fie dispuși la un mic efort rezonabil
Floyd Mayweather, dezvăluiri fără rețineri: „Nu fac sex pe gratis! Fie o plătesc eu, fie mă plătește ea pe mine!”
Știrileprotv.ro
Floyd Mayweather, dezvăluiri fără rețineri: „Nu fac sex pe gratis! Fie o plătesc eu, fie mă plătește ea pe mine!”
Putin, trădat din interior! Informaţia de ultimă oră apărută în Rusia fără acordul preşedintelui. Ce s-a aflat
Orangesport.ro
Putin, trădat din interior! Informaţia de ultimă oră apărută în Rusia fără acordul preşedintelui. Ce s-a aflat
TEST: Dinții cățelului tău pot avea probleme. Verifică dacă știi cum să ai grijă de dinții patrupedului tău
PUBLICITATE
TEST: Dinții cățelului tău pot avea probleme. Verifică dacă știi cum să ai grijă de dinții patrupedului tău