Magia poate ucide

Comentează
default

In apropiere insa, pe camp, s-au descoperit lumanari, cruci, pari manjiti cu sange, pene si un cercel al uneia dintre victime.
Toate acestea au dus cu gandul la o sedinta de spiritism, iar cazul a devenit, din asa-zis accident de circulatie, crima. A fost arestat un suspect, un fost muncitor necalificat care isi spunea specialist in magie neagra. Paradoxal, fusese retinut in aceeasi zi in care s-a descoperit masina arsa, pentru conducere fara permis. Asa-zisul vrajitor sustine ca una din femei a murit in stare de hipnoza, iar el, dupa ce a ajutat-o pe cealalta s-o puna in masina, si-a vazut de drum. Saptamanalul "Bihoreanul" a obtinut o seama de amanunte importante legate de acest caz misterios, care e inca departe de a fi rezolvat. (Elena Marinescu)

Noaptea de 21 spre 22 iunie. Pe un camp de la marginea comunei aradene Beliu, doua femei fumeaza in liniste. Barbatul din fata lor improvizeaza cruci, din pari luati din gardul unei rachitarii. Le pune la o distanta de 100 de metri una de alta. Apoi face un semn. Docile, femeile se asaza peste cruci si se lasa rastignite. Barbatul incepe sa bolboroseasca la capataiul uneia din ele, in timp ce aprinde sase lumanari.

"Am sacrificat doua gaini rosii pentru ea"

"Prima a fost Corina. Am chemat fortele intunericului sa o ajute, sa-i indeplineasca dorinta. Am sacrificat doua gaini rosii pentru ea. Am stropit-o cu sange proaspat de animal si cu sange de menstra de la o fata virgina". Procurorul criminalist George Vlai, de la Parchetul de pe langa Tribunalul Arad, asculta sceptic declaratia vrajitorului: "I-auzi, mai! Te pricepi tu la asa ceva? Ia hipnotizeaza-ma si pe mine!". Barbatul din fata lui se fastaceste: "Nu pot. Eu pot sa fac ritualul doar pentru cei care cred in magie. Dar de hipnotizat, doar pe cele doua femei care au venit de la Oradea le-am hipnotizat, ca pana acum nu am incercat decat pe serpi. De aceea a murit Corina, ca nu am putut sa o mai aduc inapoi din transa. Eram langa Ildiko si am auzit-o cum tipa. Cand am ajuns la ea, era alba ca varul. Murise! Am trezit-o pe Ildi si, pentru ca era inca ametita, am ajutat-o sa o urce pe Corina in masina. Dupa aceea am plecat acasa. Eram la jumatatea drumului cand am auzit o explozie si am vazut ceva arzand pe sosea... ".
In zorii zilei de 22 iunie, Corina Erdei, o oradeanca de 32 de ani, si prietena ei din Bekescsaba (Ungaria), Morar Ildiko, de 44 ani, au fost gasite arse, intr-o masina cu numere de Ungaria, intr-un sant de pe marginea soselei dintre localitatile aradene Beliu si Chislaca.
Parea un accident de circulatie. Asa au crezut politistii, asa a crezut si procurorul Vlai, cand a ajuns la fata locului. Abia in drum spre casa si-a dat seama ca ceva nu se leaga si a facut imediat cale-ntoarsa. Banuiala i s-a adeverit. Nu erau urme de franare, iar masina, desi arsa in proportie de 90%, nu era lovita. Cand s-a desprins de pe sosea, nu a miscat un fir de iarba din loc. Ca si cand ar fi fost doar impinsa.
De ajutor i-a fost si un student care l-a chemat sa vada balta de sange peste care a dat la doi kilometri de masina. Acolo, echipa procurorului a gasit urmele autoturismului incendiat.
Crucile, lumanarile si pamantul imbibat de sange, penele imprastiate pe jos duceau cu gandul la o sedinta de spiritism. Politistii au mai gasit in iarba chistoace, majoritatea de Kent si Pall Mal, carpe, pari manjiti cu sange si un cercel al lui Ildi. In seara zilei de 22 iunie aveau deja un suspect: Florin Anghelus, de 25 ani, din Lunca Teuzului (Arad).



"Spiritismul a fost paravan pentru jaf"

Martorii il zarisera pe Anghelus, in ziua precedenta dramei, impreuna cu cele doua femei, la carciuma din sat. Cumparasera tigari. El a cerut Pal Mall, ele - Kent. Politistii i-au verificat amprentele. Coincideau cu cele gasite pe chistoacele de pe camp. Anghelus a declarat, in prima faza, ca s-a intalnit cu cele doua femei la bar: "Am baut o bere cu ele, dupa care am plecat acasa!".
Procurorului i-au trebuit mai bine de cinci luni pana sa-l dovedeasca pe criminal. Pe parcurs, Anghelus a recunoscut ca a fost pe camp cu victimele pentru o sedinta de magie neagra, iar de atunci o tine pe-a lui: ca oradeanca a murit in urma hipnozei, iar prietena ei a plecat vie si nevatamata, la volanul masinii. Cum din cele doua femei au ramas intregi doar coloana si craniile, exista putine sanse de a se afla adevaratele cauze ale mortii lor. Totusi, testele facute pe cele cateva firimituri de organe gasite printre fiarele arse au scos la iveala ca au murit inainte ca masina sa fie incendiata. "In tesuturi nu s-a gasit nici monoxid de carbon si nici vreun alt gaz, ca de exemplu cel degajat de bucatile de plastic ars din masina", a declarat procurorul George Vlai.
"Eu sunt convins ca le-a omorat acolo pe camp, le-a pus in masina si a condus el pana la sosea. Sunt foarte multe urme de sange pe camp, pe pari si pe iarba, sange care apartine victimelor. Apoi a impins masina in sant, a stropit-o cu benzina si i-a dat foc", continua procurorul. Vlai mai crede ca in noaptea crimei individul nu a fost singur. Si ca sedinta de spiritism a fost, de fapt, paravanul pentru un jaf. Deocamdata, pana sa gaseasca probe pentru arestarea eventualului complice, doar pe Anghelus il va trimite in judecata. Acuzatia: omor deosebit de grav.

Parintii nu cred ca Florin facea vraji

Cat despre spiritism, magie neagra si vrajitorie, toate aceste elemente care tin de caz raman invaluite in mister. Singura certitudine e ca, din pacate, doua femei au murit, intr-o noapte de iunie, lasand in urma o sumedenie de intrebari...
Florin Anghelus a lucrat doi ani in Oradea, ca muncitor necalificat. Ca sa faca un ban in plus, s-a autodeclarat expert in magie neagra. Si-a facut un cerc de clienti fideli care il vizitau chiar si dupa ce s-a intors in satul natal, Lunca Teuzului. Oamenilor de acolo nu le place sa vorbeasca despre el. Le este frica, pentru ca e ucenicul "datatoarei in carti" Florica, o temuta vrajitoare din Beliu, comuna invecinata cu satul lor.
Despre ce s-a intamplat in noaptea de 21 spre 22 iunie, parintii lui Anghelus nu au dorit sa vorbeasca. Au declarat doar ca Florin este nevinovat. "Eu nu stiu sa se fi ocupat de vraji, ca nu l-am vazut facand asa ceva. Si cred ca il ascunde pe adevaratul criminal, de frica sa nu vina ala si sa se razbune pe noi", crede Ioan Anghelus, tatal vrajitorului.
Florin Anghelus a fost arestat chiar in 22 iunie, sub acuzatia de conducere fara permis si parasirea locului accidentului. Inainte cu o zi, el a cerut autoturismul unui client, inginerul oradean I. Eder, care mersese la el tot pentru un ritual.
Disperat, omul incerca sa-si vindece astfel copilul, grav bolnav. Sub pretextul ca vrajile nu le poate face acasa si nici in prezenta lui, Anghelus i-a cerut cheile masinii si a plecat. S-a intors dupa cateva ore, cu autoturismul avariat. Facuse un accident. Cum inginerul risca sa fie oprit de patrulele Politiei Rutiere, inainte de a porni spre Oradea s-a prezentat la Postul de Politie si a anuntat evenimentul. "Asa am aflat despre preocuparile lui Anghelus. Eder era un client fidel. Chiar si acum el este convins ca ritualurile magice ale lui Anghelus l-au ajutat sa ia examenul la facultate si sa ajunga inginer", spune procurorul George Vlai.



"Cred ca ala a omorat-o, pentru bijuterii"

In timpul anchetei, Anghelus a fost pus, in mai multe randuri, la detectorul de minciuni. Testele psihologice au scos la iveala faptul ca individul are profil de criminal si un apetit sexual deosebit. Suspectul a refuzat sa se intoarca, pentru reconstituire, la locul in care a facut ritualul, invocand "motive personale". El a declarat, la ancheta, ca Ildiko Morar voia ajutor in dragoste, cerandu-i sa-l desparta pe un vames din Bors de actuala sotie. Despre Corina Erdei, vraciul spune ca spera sa recupereze 40 de milioane de lei de la un datornic.
Inainte cu doua zile de a muri, Corina s-a confesat unei colege, cu care lucra impreuna de mai bine de zece ani, la Magazinul Crisul, din Oradea. "Era fericita ca se impacase cu sotul si spunea ca se vor muta din nou impreuna. Eu sunt convinsa ca s-a dus la vraci doar sa o insoteasca pe Ildi. Cred ca ala a omorat-o, pentru bijuterii. Era eleganta, tot timpul aranjata cu gust si purta bijuterii frumoase", povesteste fosta colega a Corinei.

"Ritualul a fost satanic"

Ascultand povestea, vrajitoarele Florica si Elena, practicante ale magiei albe, cred ca ritualul a fost unul satanic. "Vraciul acela era un sol al necuratului, iar cele doua femei care au apelat la el au vrut sa faca un rau foarte mare cuiva, poate chiar moartea. Aceasta dorinta s-a intors impotriva lor, pentru ca vraciul nu stapanea indeajuns fortele pe care le-a invocat. Hipnoza se practica numai in ritualurile de magie neagra. Se invoca spiritele necuratului si se descanta, iar clientii se transforma in sclavii vrajitorilor", sustin cele doua, care se declara nepoatele mamei Omida. Daniel David, presedintele Asociatiei de Hipnoza si Psihoterapie Cognitiv-Comportamentala, conferentiar la catedra de psihologie a Universitatii "Babes-Bolyai" din Cluj, puncteaza limpede: "Orice tehnica hipnotica implica o multime de riscuri, care pot sa mearga pana la moartea pacientului. Hipnotizatului i se induce o imagine de care ii este frica si care trezeste in el o anxietate atat de puternica, incat se produce stopul cardiac, daca e suferind de inima".

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
masa protocol mancare foto envato
Analiză
07:00
Cât cheltuie Guvernul pe trataţii, cocktailuri şi mese oficiale, dar şi pe maşinile de serviciu
Sigla Ministerului Afacerilor Externe
06:10
Atenționare de călătorie MAE: Proteste de amploare ale transportatorilor din Serbia
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
07:45
Benzina și motorina s-au scumpit iar, joi, 10 septembrie. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
07:42
O menajeră înfometată a mușcat dintr-un măr și a rezolvat misterul unui jaf de bijuterii de 3.000.000 de dolari
07:36
Un român și-a făcut duș într-o fântână din Italia: „Nu este nici un polițist local prin zonă?”
07:19
Frații Andrew și Tristan Tate rămân în închisoare în SUA, cererea de eliberare a fost respinsă
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Victor Ponta, în delegația românească la deschiderea Jocurilor Olimpice ale Nomazilor, organizate la Bișkek Sursa foto: captură YouTube/ AKIpress news
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
Philips România a fost amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu. Sursă foto: Profimedia
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală