Trecem prea uşor peste episoade care dezvăluie fie mecanismul prin care e prăduit banul public, fie nonşalanţa culpabilă cu care e cheltuit pentru mofturi şi hachiţe. Ministrul Berceanu a “mobilizat” firmele prietene să contribuie la fondul de solidaritate, avertizându-le că “vor mai fi contracte, vor mai fi licitaţii”. Aluzia fără perdea la modul în care sunt încredinţate lucrările publice nu a stârnit nici o reacţie din partea premierului Boc.
Cum nu a stârnit nici gestul iresponsabil al Elenei Udrea (specializată nu în lucrări vitale de amenajare a teritoriului, ci în pârtii de schi, telescaune şi sindrofii) de a azvârli banii pe indicatoare turistice 3D, în relief. Apropo, pentru performanţele sale, premierul Boc i-a atribuit Elenei Udrea decizia de a evalua necesităţile şi de a distribui fondurile pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor. Or, cel mai bine cunoaşte situaţia nu Ministerul Dezvoltării al lui Udrea, ci MAI, în parohia căruia se află prefecturile şi primăriile. De ce Boc a dat banii pe mâna lui Udrea, şi nu a lui Blaga, care răspunde de autorităţile locale, doar el ştie...
Cu îndreptăţită suspiciune, să ne întrebăm şi de ce dinspre Parchetul General nu se aude nimic. Şi în 2005, şi în 2008 s-a demonstrat că efectele catastrofale ale inundaţiilor au fost provocate de defrişarea haotică şi abuzivă a munţilor şi a dealurilor, de neglijenţe grave în supravegherea albiilor. Sub ochii unor organe - poliţie, parchete, direcţii silvice - plătite să vegheze la respectarea legii, au proliferat infracţiunile. S-au deschis (scandalul public era prea mare) dosare penale. Cum le-au soluţionat parchetele locale? Procurorul general Laura Codruţa Kövesi tace. Dacă subalternii săi ar fi făcut ceva, ar fi vorbit.