Pe Mihai Moldoveanu, fost luptător în trupele speciale ale Armatei, l-am găsit la Penitenciarul Giurgiu. E închis pentru că în 1996 ar fi ucis cu 23 de lovituri de satâr un taximetrist din Oradea. Ani de-a rândul, fostul militar a tot încercat să arate atât autorităţilor, cât şi opiniei publice că, de fapt, nu el este autorul crimei pentru care plăteşte acum şi că procurorii bihoreni l-au scos pe el ţap ispăşitor.

“Îmi doresc moartea din cauza procurorilor şi a judecătorilor, care m-au aruncat pe nedrept la închisoare, chiar dacă toate probele pe care le aveau în dosar arătau că sunt nevinovat. M-au condamnat pe baza unei singure pete de sânge, despre care expertizele nu au putut spune că e al victimei… Iar acum am ajuns o epavă de om. Mai bine să fiu mort decât puşcăriaş”, ne-a spus ieri deţinutul.4460-271480-untitled5.jpg

E student la Drept

În spatele gratiilor, Moldoveanu a strâns zeci, poate sute de hârtii legate de procesul său. “Mă simt ca un condamnat la moarte ce aşteaptă să fie executat. Mi-am pierdut speranţa că îmi mai pot găsi dreptatea pe undeva şi de aceea mi-aş dori ca parlamentarii să adopte o lege care să permită eutanasierea mea”, a mai spus Moldoveanu.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
FANATIK.RO
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI