Aproximativ 160 de hectare de spaţii verzi din Bucuresti riscă să fie betonate în cazul în care Camera Deputaţilor va adopta Ordonanţa 114/ 2007 în forma propusă de Comisia pentru Administraţie Publică şi Echilibru Ecologic.
La începutul lunii mai, această Comisie a scos din cuprinsul Ordonanţei articolul 71, care interzicea schimbarea destinaţiilor spaţiilor verzi, dând astfel liber la betonarea parcurilor. “(…) Cel puţin în Bucureşti, peste 160 de hectare de parcuri riscă să fie construite. Deci, se pot face pe 160 de hectare construcţii, conform documentaţiilor de urbanism.
Jumătate din Parcul Izvor, unde suntem acum, este prevăzut în documentaţia de urbanism ca şi teren pe care se poate construi, şi atunci primăriile sunt obligate să dea certificate de urbanism şi autorizaţii de construire”, spune Lucia Varga, deputat şi membru în Comisia pentru Administraţie Publică, citat de Hotnews.
Singura metodă prin care spaţiile verzi vor scăpa de betonare este ca deputaţii să o trimită înapoi la Comisia de Administraţie Publică, iar membrii comisiei să reintroducă articolul 71 în formă iniţială. Conform normelor UE, ar trebui să avem 26 mp de spaţiu verde pe cap de locuitor. În prezent, Bucureştiul are doar 12 mp pe cap de locuitor.
Iată parcurile condamnate la betonare: Parcul Verdi; Parcul Bordei; Parcul Circului; Parcul IOR ; Parcul Operei; Parcul Tineretului; Parcul Floreasca; Parcul Bazilescu; Pepiniera Tei-Toboc; Baza sportiva Spartac.