Cei mai neinteresati de greva s-au aratat salariatii de la Bacau, Galati, Bistrita, Craiova, Arad si Timisoara, care au lucrat aproape ca intr-o zi normala. „Avem si noi gunoaiele noastre”, a replicat Voicu Sala, liderul sindical al grevistilor.
l Feroviarii din Bacau nu au participat la greva, trenurile plecand din gari conform orelor stabilite, o situatie similara fiind si la Galati, unde greva a durat o jumatate de ora, dupa care mecanicii au decis sa reia lucrul, de teama sa nu-si piarda locurile de munca.
l Traficul feroviar nu a fost intrerupt nici in Bistrita-Nasaud. Mecanicii de locomotiva bistriteni au declarat ca sunt de acord cu revendicarile sindicatelor, dar nu cu greva.
l Nici in Arad traficul feroviar nu a fost intrerupt pe perioada grevei ceferistilor, semnalandu-se doar cateva intarzieri, iar sindicalistii spun ca s-au temut sa protesteze de teama sa nu-si piarda locurile de munca. Au fost semnalate doar unele intarzieri.
l Feroviarii din raza de activitate a CFR Craiova nu au participat la miscarea de protest de ieri, iar lipsa lor de solidaritate va fi taxata drastic. Acestia vor fi trecuti primii pe lista persoanelor care urmeaza a fi disponibilizate, a declarat liderul sindicatului local.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.