UPDATE: ORA 00:22 – Bilanţul violenţelor din centrul Capitalei: 5 jandarmi şi 16 civili răniţi, 29 de oameni reţinuţi. Protestatarii s-au calmat şi au plecat spre case.
UPDATE: ORA 22:55 – Zeci de protestatari au fost reţinuţi; se circulă din nou pe bulevardul Magheru, care e împânzit de forţe de ordine. Haos şi violenţe toată seara în centrul Capitalei.
UPDATE ORA 22:30 – Protestatarii violenţi au fot urcaţi în dube de jandarmi. Forţele de ordine au format grupuri mici de oameni, pentru a dispersa mulţimea.
UPDATE ORA 22:30 – Jandarmii, veniţi în număr mult mai mare, cu câini şi dube, încearcă să disperseze mulţimea din centrul Capitalei. Forţele de ordine au urcat deja mai mult protestatari violenţi în dube şi încearcă să ţină situaţia sub control.
Un cameraman al postului Realitatea TV a fost lovit cu un bolovan în cap şi primeşte îngrijiri medicale într-un din salvările venite în centru.
UPDATE ORA 21:30 – Confruntări, răniţi şi haos în centrul Capitalei! Protestatarii au blocat de câteva ore centrul Bucureştiului, brigăzile speciale intervin în forţă!
UPDATE ORA 20:49 – După ce în primă fază îi aşezaseră pe protestatari pe trotuare, jandarmii au mari probleme cu menţinerea ordinii. Oamenii au devenit extrem de violenţi, au aruncat cu petarde, s-au luat la băatie cu scutierii şi chiar i-au înconjurat pe aceştia la un moment dat. Unul dintre scutieri a fost rănit cu o cărămidă, în timp ce un protestatar a fost şi el lovit şi primeşte îngrijiri medicale.
Capturi: rtv.net
UPDATE ORA 19:48 – Un jandarm a fost rănit de manifestanţi şi a avut nevoie de îngrijiri medicale
Zeci de manifestanţi au început să se îmbrâncească cu jandarmii, iar poliţia a restricţionat circulaţia în centrul Bucureştiului.
În acest moment,  în Piaţa Universităţii sunt – potrivt agenţiei Mediafax –  câteva sute de persoane. Oamenii s-au adunat încă de după-amiază pentru a protesta faţă de problemele diverse cu care se confruntă şi pentru a scanda lozinci împotriva Guvernului şi a lui Traian Băsescu.
Între timp, la Palatul Cotroceni, acolo unde aseară a fost un alt protest de câteva ore, jandarmii au început să monteze garduri de protecţie.
O parte a protestarilor se îndreaptă spre Palatul Cotroceni, în timp ce alţii au rămas în Piaţa Universităţii, blocând bulevardul. Protestarii care au plecat spre Cotroceni sunt însoţiţi de jandarmi.
Oamenii strigă „Jos Băsescu”, „Demisia” şi „Veniţi cu noi”.
Reprezentanţii Jandarmeriei Bucureşti spun că jandarmii nu sunt în Piaţa Universităţii pentru a lua măsuri împotriva protestatarilor, ci pentru a asigura ordinea publică şi respectarea legii.



Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.