Maidanezii din sectorul 1 vor fi “cazaţi” într- un adăpost de cinci stele, inaugurat ieri de Andrei Chiliman, primarul sectorului 1. Spaţiul are o capacitate de 136 de locuri şi un cabinet veterinar dotat cu toate facilităţile.
Adăpostul e situat pe str. Odăi nr 3-5, iar ieri primii “locatari” aduşi d
e angajaţii primăriei au primit îngrijiri medicale şi hrană. “Construcţia adăpostului pentru animalele fără stăpân devenise o urgenţă, mai ales că Primăria Capitalei este pe cale să desfiinţeze baza de la Chiajna. Ideal ar fi să ia aceeaşi iniţiativă şi ceilalţi primari de sector, pentru că animalele trec dintr-un sector într-altul şi, în felul acesta, nu le vom face faţă”, a declarat primarul sectorului 1, Andrei Chiliman.
Poate găzdui 500 de animale
Potrivit edilului, în adăpost pot fi aduşi în jur de 500 de maidanezi. În sector însă, se estimează că ar fi aproximativ 7.000 de exemplare. “După ce îi aducem în adăpost, aşteptăm o săptămână, să vedem dacă sunt persoane care-i revendică. Dacă nu vine nimeni după ei, vor fi sterilizaţi şi vom trece la formalităţile necesare adopţiei.
În acest fel, vom face loc celorlalţi câini pe care trebuie să-i aducem”, ne-a spus Viorel Stoica, şeful serviciului Poliţiei Animalelor. Potrivit reprezentanţilor primăriei, cheltuielile pentru fiecare maidanez în parte se ridică la 150 de lei lunar.