Ultima dintre cele şapte săptămâni de post deplin, adică săptămână dintre Florii şi Paşte, este cea a Sfintelor Patimi, adică Paştile Crucii sau al suferinţei Domnului.

Durata de 40 de zile a Postului Paștelui se întemeiază pe o tradiţie vechi-testamentară: potopul, care trebuia să spele Pământul de păcate, a ţinut 40 de zile şi 40 de nopţi; 40 de ani au mâncat evreii mană în pustie, înainte de a ajunge în pământul făgăduinţei; Moise a stat pe munte 40 de zile pentru a primi Legea; ninivitenii au postit 40 de zile pentru a se pocăi; Iisus a postit în munte 40 de zile şi 40 de nopţi înainte de începerea activităţii publice.

În general, în vechime, postul era mult mai aspru decât în prezent. Toate zilele erau de ajunare, adică abţinere completă de la orice mâncare şi băutură până în ceasul al nouălea din zi, spre seară. Exceptate de ajunare erau doar zilele de sâmbătă şi duminică.

Postul de alimente este însă fără efect dacă nu este însoţit de milostenie, bunătate, iubire, răbdare şi respect, spun reprezentanții Bisericii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.