Ministrul pentru Comunicații și multimedia a anunțat, pe postul de radio național, că melodia Despacito a fost interzisă și că nu va mai fi difuzată pe posturile publice de radio și televiziune. Melodia poate fi difuzată în continuare de posturile private, dar și de platformele online.
Potrivit Reuters, „Despasito” a fost interzis după ce mulți oameni s-au plâns de verusile melodiei. De altfel, Organizația de femei a unui partid politic islamist din Malaysia, Amanah, a cerut interzicerea piesei din cauza „versurilor obscene”.
Citește și: VIDEO VIRAL. „Despacito”, în ritmuri de…sforăit. O femeie și-a înregistrat soțul timp de 4 ani. Ce a ieșit
„Văd în acest lucru o chestiune serioasă, deoarece piesa este cântată de tineri care nu înțeleg sensul cuvintelor”, a declarat Atriza Umar, președinta pentru artă și cultură a organizației pentru femei Awan a partidului Amanah.
Malaezia a blocat recent și lansarea unor filme produse la Hollywood pe care le-a considerat ofensatoare pentru valorile sale religioase. Astfel, lansarea unui film al companiei Walt Disney, „Beauty and the Beast”, a fost amânată în acest an după ce o comisie de cenzori a luat decizia de a tăia din film „o scenă gay”.
Citește și: O nouă zi liberă pentru români! Minivacanță de 4 zile, în curând