”Îi dorim bun-venit Malalei Yousafzai. Ea s-a întors acasă”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului pakistanez de Externe, Muhammad Faisal. Acesta a mai spus că itinerariul ei nu este dat publicităţii ”din motive de securitate”, dar se va întâlni cu mai multe personalități pakistaneze.

Ajunsă la 20 de ani, Malala este însoțită de părinţii ei în vizita de patru zile pe care o realizează în Pakistan.

Laureata Nobelului pentru Pace și ar urma să se întâlnească cu premierul Shahid Khaqan Abbasi.

La sosirea pe aeroportul din Islamabad, Malala a fost însoțită de o escortă puternică a poliţiei.

Dacă în Occident este ovaţionată, imaginea ei este mai controversată în ţara natală, unde unii o consideră drept ”un agent al străinătăţii” plătit pentru a denigra Pakistanul.

Tânăra care la 17 ani a obținut Premiul Nobel pentru Pace, a fost împușcată în cap de către talibanii pakistanezi în 2012 în timp ce se întorcea de la şcoală. De atunci, ea nu a mai fost în Pakistan, dar şi-a exprimat dorinţa de a se întoarce în țara sa natală.

De atunci ea locuiește în Anglia și a devenit o militantă de frunte a dreptului femeilor la educaţie. În prezent ea studiază economie, filosofie şi ştiinţe politice la Universitatea din Oxford.


Citește și: EXCLUSIV: Alexander Adamescu a fost arestat preventiv în Anglia pentru folosirea unor acte false în instanță – surse


 

Anamaria Prodan, atac devastator la Gică Hagi: „Probabil oamenii nu au curajul să-i spună în față”
GSP.RO

Anamaria Prodan, atac devastator la Gică Hagi: „Probabil oamenii nu au curajul să-i spună în față”

Horoscop 22 noiembrie 2019. Peștii sunt asaltați de solicitări
HOROSCOP

Horoscop 22 noiembrie 2019. Peștii sunt asaltați de solicitări