Mama din Bacău care a anunțat că i-a fost răpit din spital copilul nou-născut l-a vândut pentru 5.000 de lei. Cum a pus totul la cale

 1 comentariu

Noi detalii au ieșit la iveală în cazul nou-născutului care ar fi fost răpit din spital, la Bacău. Potrivit noilor informații, se pare că mama, cea care a și anunțat dispariția copilului, l-ar fi vândut pentru suma de 5.000 de lei.

Mama gemenilor și tânăra de 19 ani s-au înțeles încă din ianuarie

Alerta privind dispariția copilului a fost dată duminică, 27 aprilie, de femeia de 33 de ani din comuna Valea Seacă. Aceasta născuse gemeni și atunci când a mers să-i alăpteze a observat că unul dintre bebeluși lipsea.

După căutări care au durat ore bune, oamenii legii au găsit nou-născutul la casa unei fete de 19 ani, Alistar Ana Maria.

Conform surselor Libertatea, tânăra și femeia de 33 de ani s-au înțeles încă din ianuarie asupra prețului pentru copil, pe vremea când aceasta era însărcinată în 5 luni. Cu o zi înainte de nașterea micuțului, pe 22 aprilie, cele două s-au întâlnit la Autogara Bacău pentru ca fata de 19 ani să-i dea un avans de 3.000 de lei.

Ulterior, la 5 zile distanță, pe 27 aprilie, tânăra a plecat de la Hotelul Dumbrava, unde era cazată încă de pe 24 aprilie, la Maternitatea din Bacău. Ajunsă la destinație, aceasta a mers pe secția de Neonatologie, purtând halat și pijamale, conform instrucțiunilor date de mama gemenilor.

Tânăra a fost reținută pentru 24 de ore

În continuare, aceasta a intrat în salonul numărul 2, unde se afla nou-născutul, născut pe 23 aprilie, l-a luat și l-a băgat într-o plasă de hârtie, după care s-a făcut nevăzută. Totul a fost surprins de camerele de supraveghere din interiorul și exteriorul unității spitalicești.

Tânăra a revenit cu copilul la hotel, și-a strâns toate lucrurile, apoi a luat un taxi pentru a ajunge la casa sa din cartierul Șerbănești. Ea și-a anunțat rudele că a ieșit din spital și a născut un băiețel.

Oamenii legii au ridicat din locuința tinerei hainele purtate atunci când a luat copilul din spital, respectiv halatul, pijamalele și papucii. În cursul audierii, aceasta și-a recunoscut fapta, fiind reținută pentru 24 de ore și dusă în Centrul de arest și reținere al Poliției Bacău.

Tânăra este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. În acest caz sunt continuate cercetările sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, în vederea stabilirii tuturor cauzelor şi împrejurărilor comiterii faptei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    AaaBbbCcc 28.04.2025, 16:41

    De ce dorea cu orice pret aceea fata de 19 ani sa aiba un copil cumparat?

ALTE ȘTIRI
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
MONDEN
Mirela Vaida și Oana Tomoiagă, alături de Cheloo și Mihai Ban
09:45
Mesajul transmis de Oana Tomoiagă după eliminarea lui Cheloo și a lui Mihai Ban, de la „Asia Express”. „Nu vreau să-i stric imaginea de om dur”
Cheloo și Irina Fodor, după ce artistul a fost eliminat de la Asia Express 2026 | sursa foto: Antena 1
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
POLITIC
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
10:51
„Bine ai venit acasă”: Apple a anunțat o lansare specială de produse smart home pe 13 octombrie
10:48
Ce relație au Irina și Răzvan Fodor cu fiica lor adolescentă. „Trebuie să explici, să negociezi. Ne mai și pune la punct”
10:43
A locuit într-un subsol de 30 mp, printre șoareci, iar acum deține apartamente și vile de lux. Cum a ajuns bogată cântăreața din Serbia
10:42
Cum a ajuns un aliment bogat în proteine să inspire o bijuterie Fabergé de 26 de milioane de euro creată pentru țarul Alexandru al III-lea. Pe 9 octombrie sărbătorim Ziua Mondială a Oului
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...