Familia a ajuns la spital cu greață și vărsături. Copiii au murit la scurt timp

Potrivit agențiilor de presă DHA și Anadolu, familia formată din Servet și Çiğdem B., împreună cu cei doi copii ai lor de 3 și 6 ani, a ajuns duminică în Istanbul. Miercuri, toți patru au fost internați în spital cu simptome de intoxicație alimentară, după ce s-au plâns de greață și vărsături.

Au fost externați, însă la scurt timp după ce au revenit la hotel, mama și fiica au fost găsite inconștiente. Întreaga familie a fost dusă din nou la spital, unde cei doi copii au murit. Mama lor a decedat ulterior, au transmis surse citate de DHA. Tatăl este în continuare internat și primește tratament.

Ce ar fi mâncat familia înainte să se îmbolnăvească

Potrivit Bild, mai multe relatări din presa turcă ar arăta că Servet și Çiğdem B. și cei doi copii ar fi mâncat marți midii și cartofi umpluți de la un vânzător ambulant din zona turistică. La câteva ore după masă, toți patru au început să acuze simptome severe: dureri abdominale, greață și vărsături.

Midiile umplute sunt foarte populare pe străzile din Istanbul, fiind adesea vândute la colțuri de stradă, în zone turistice.

Administrația districtului Beșiktaș a anunțat că un magazin suspectat că ar putea avea legătură cu tragedia a fost închis imediat. Potrivit postului de televiziune „24 TV”, trei persoane au fost arestate în legătură cu cazul. Nu au fost făcute publice mai multe detalii despre rolul acestora sau despre stadiul anchetei.

Cauza exactă a morților urmează să fie stabilită de autoritățile turce, care analizează probe și verifică posibile surse de contaminare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.