„Asta stiu eu sa fac, sa cresc copii”

Cine o vede pe Ana Bucur poate baga mana in foc ca are de-a face cu o bucatareasa sau o „mama de profesie”. Vorbeste precipitat, expunandu-si viata in cateva propozitii, dupa care recita dintr-o suflare lunga lista a copilasilor pe care i-a crescut: Beatrice, Andreea, Emi, Robert, Madalina, Alin, Dorulet, Ana-Maria, Alex, Olivia, Adeluta, Gabi, doi Stefani si trei Alexandre.
In anul 1998, meseria de croitoreasa o adusese la faliment. Comenzile nu mai veneau, iar clientele preferau fustele de la taraba. „Mi-au cazut ochii pe un anunt in ziar: asistent maternal la Fundatia Holt. Asta stiam sa fac, sa cresc copii si asta m-am decis sa fac. In plus, aveam nevoie si de o slujba”, se destainuie Ana. Primul copil dat in grija a fost Stefan. Avea 17 zile cand l-a luat, direct din maternitate. „L-am tinut patru luni, pana a fost dat in adoptie nationala”, explica femeia. Apoi au inceput „sa curga”, unul dupa altul. Periodic, in landoul familiei Bucur aparea fie o „roscata”, fie „un tiganus”. „Le raspundeam – ca erau multi curiosi – ca eu nasc o data la trei luni. Sunt mai speciala. Eu am unul singur al meu. Dumnezeu ce a zis: „Ei, daca numai atata ai facut, las ca-ti dau eu, din trei in trei luni!””, zambeste Ana.

„O persoana deosebita”

„Ana Bucur e, cu siguranta, recordul national in privinta copiilor asistati maternal. Din situatia la nivelul tarii pe care o cunosc, mai sunt in tara asistenti maternali, dar nu cu mai mult de 13 orfani crescuti pana la adoptie sau pana la revenirea in familie. Ana Bucur este un unicat, o persoana deosebita”, spune, hotarat, directorul Directiei Generale de Protectie a Drepturilor Copiilor Iasi, Pintilie Penciuc. Daca o intrebi cati copii are, femeia iti raspunde razand: „Toti sunt ai mei. Un calcul simplu: 17 orfani, apoi 7 de la primul sot facuti cu alte femei, Angela, care e a mea, si opt nepoti. Toti 33 sunt ai mei, pentru ca eu i-am crescut”, se lauda Ana Bucur. Ca asistent maternal, banii nu o dau afara din casa. Cu cei 2,2 milioane de lei pe luna trebuie sa cumpere scutece, mancare, medicamente, pentru ca gratuite nu se mai dau, si sa se si intretina. „Am crescut si cate doi odata. Gabi, care e ultimul, nu mananca orice, ci cel putin o banana pe zi, pe langa lapte, mar, biscuiti, cereale. A fost mai bine pana anul trecut, cand eram la fundatie. Acum am trecut la Directia de Protectie a Drepturilor Copiilor, iar pe ianuarie si februarie lapte praf nu am primit. Ne-au dat 5 cutii ultima data, dar stiti cat mananca un bebelus?”, se revolta femeia.
„Preferata” a fost „Roscata”, asa ii spunea celei de-a doua Alexandra pe care a avut-o in grija. Provenea dintr-o familie cu multi copii. La o ora dupa ce a nascut-o, mama naturala a fugit din maternitate, abandonand-o. „Era o frumusete. Dar a plecat inapoi in familie, la cateva luni. Am vazut-o nu de mult. Cersea. Cu Gabi, care e dintr-o familie de rromi, am avut probleme la maternitate. Au vrut tiganii sa mi-l fure, dar nu i-am lasat. Ceilalti au ajuns foarte bine, in familii serioase”, povesteste Ana Bucur.

Ar vrea pensie de „mama de ocazie”

Despre micutii carora le-a tinut loc de mama intre trei si sase luni se intereseaza si acum. „Familiile adoptive imi scriu si-mi spun ce fac. Imi cer sfaturi, atunci cand au colici sau cand racesc”, spune Ana Bucur. Anul trecut i-a vazut din nou aproape pe toti, la o intrunire organizata de Directia pentru Protectia Copilului. Si toti s-au agatat de gatul ei. Acum, la 50 de ani, Ana Bucur e convinsa ca va iesi la pensie ca „mama de ocazie” si i-ar placea sa ajunga sa creasca cel putin o clasa intreaga de bebelusi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.