Fotografii: EPA

Senatorul John McCain a murit pe 26 august. Mama lui, însă, a fost pregătită pentru moartea lui cu mulți ani înainte. În 1967, când avionul lui McCain a fost doborât deasupra orașului Hanoi, în timpul războiului din Vietnam, Roberta McCain l-a crezut mort. În tot acest timp, însă, John McCain fusese luat prizonier de război.

Senatorul a avut toată viața o relație deosebită cu mama lui. Despre ea, McCain spunea că a făcut o diferență majoră în viața lui. Publicul american a cunoscut mai bine pe Roberta McCain în anul 2008, în timpul campaniei prezidențiale, când și-a susținut fiul în cursa pentru fotoliul de la Casa Albă. Roberta McCain a vorbit atunci despre legătura puternică dintre ea și fiul ei.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui John McCain a fost depus și expus la Capitoiul din Washington. Roberta McCain și-a alinat nepoata, pe Meghan McCain, fiica senatorului american, puternic afectată de dispariția tatălui ei.

Sicriul lui John McCain a fost aşezat pe un catafalc din lemn sculptat pentru preşedintele Lincoln. Estrada istorică a fost acoperită cu o stofă neagră, iar un steag, în plan îndepărtat, a adus un omagiu prizonierilor şi dispăruţilor în război.

Sub 3% dintre români încap în adăposturile de protecție civilă în cazul unui dezastru. Unele state europene raportează 80%
Recomandări
Sub 3% dintre români încap în adăposturile de protecție civilă în cazul unui dezastru. Unele state europene raportează 80%

Casket of Senator John McCain laid in state at US Capitol in WashingtonIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Cine a fost John McCain

Republicanul din Arizona a fost ales pentru prima oară în 1986 în parlament, ca fost pilot proaspăt pensionat al Marinei americane (US Navy), iar de atunci a fost reales în mod constant în forumul legislativ american, devenind unul dintre piloni în probleme de Apărării şi Politicii Externe.

Un apărător neînduplecat al bugetului Apărării, un susţinător înfocat al Războiului din Irak, el avea o viziune de „şoim’ în politica străină și era un denunţător aprig al regimului lui Vladimir Putin, ceea ce a condus la introducerea sa în 2014 pe o listă cu americani sancţionaţi de Rusia. „Îmi imaginez că asta înseamnă să spun că vacanţa mea de primăvată în Siberia s-a anulat”, a reacționat el ironic la acest anunț.

Până la decesul său a fost președintele Comisiei Apărării din cadrul Senatului.

De la alegerile prezidențiale din 2018 şi presupusele atacuri cibernetice ruse, era mai puţin jovial, iar uneori nerăbdător în faţa întrebărilor repetate despre Donald Trump, cu care a avut mai multe conflicte. De altfel, în timpul campaniei electorale, Trump a pus în discuţie statutul de „erou” al lui John McCain, pentru că a fost „capturat”.

COVID-19 nu devine mai blând cu timpul. Șase mituri despre pandemie, la trei ani de la primul caz
Recomandări
COVID-19 nu devine mai blând cu timpul. Șase mituri despre pandemie, la trei ani de la primul caz

Citește mai mult: Cine a fost senatorul de Arizona – de la prizonier în Vietnam, la candidat la alegerile prezidențiale

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Șocant ce-i spunea Gigi Becali Anamariei Prodan, despre Reghecampf. Impresara nu s-a mai abținut și a spus tot: "Nu voiam să cred așa ceva"
GSP.RO
Șocant ce-i spunea Gigi Becali Anamariei Prodan, despre Reghecampf. Impresara nu s-a mai abținut și a spus tot: "Nu voiam să cred așa ceva"
Imagini BOMBĂ! Kate Middleton, SĂRUTATĂ de un bărbat celebru. Pozele au apărut imediat în presă
Playtech.ro
Imagini BOMBĂ! Kate Middleton, SĂRUTATĂ de un bărbat celebru. Pozele au apărut imediat în presă
Oxi rupe tăcerea despre Antena 1 și Chefi la Cuțite! Imaginile din finală, care nu s-au difuzat la TV: 'Am rămas mască! La montaj...'
Viva.ro
Oxi rupe tăcerea despre Antena 1 și Chefi la Cuțite! Imaginile din finală, care nu s-au difuzat la TV: 'Am rămas mască! La montaj...'
Filmul accidentului din Târgu Jiu: pacient mort, după ce ambulanţa care-i putea salva viaţa a fost izbită în plin de un camion. Explicaţia şoferului vinovat
Observatornews.ro
Filmul accidentului din Târgu Jiu: pacient mort, după ce ambulanţa care-i putea salva viaţa a fost izbită în plin de un camion. Explicaţia şoferului vinovat
O bătrână de 82 de ani fost arestată pentru că nu și-a plătit factura la gunoi. Care era prejudiciul
Știrileprotv.ro
O bătrână de 82 de ani fost arestată pentru că nu și-a plătit factura la gunoi. Care era prejudiciul
Panică totală după ce doi părinți au montat o cameră de supraveghere în camera bebelușului. Descoperirea i-a îngrozit
FANATIK.RO
Panică totală după ce doi părinți au montat o cameră de supraveghere în camera bebelușului. Descoperirea i-a îngrozit
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Orangesport.ro
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Horoscop 4 decembrie 2022. Balanțele au șansa de a se întoarce la anumite aspirații la care au renunțat vara trecută, din diverse motive
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2022. Balanțele au șansa de a se întoarce la anumite aspirații la care au renunțat vara trecută, din diverse motive
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer
PUBLICITATE
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer