O tânără româncă, în vârstă de 19 ani, și-a răpit copiii de unu și trei ani dintr-un centru de plasament din Franța. Mama româncă și cei doi copii ai săi nu au ajuns prea departe, întrucât mașina în care se aflau a fost oprită de polițiști pentru control.
Conform L'essentiel, tânăra a fost reținută în timpul unui control la frontiera luxemburgheză, pe autostrada A64. Conform Inspectoratului Federal al Poliției din Trier, românca era căutată în Franța pentru răpire de copii.
Duminică, românca de 19 ani a încercat să treacă în Germania prin Luxemburg cu cei doi copii ai săi, de un an și trei ani. Ea îi luase dintr-un centru de plasament.
Pe lângă tânăra și cei doi copii ai săi, în mașina se mai aflau alți doi români. După finalizarea procedurilor, mama româncă și copiii săi au fost preluați de serviciile de protecție a tinerilor. Ceilalți doi români au fost eliberați.
Conform poliției federale, servicile de protecție a tinerilor se află acum în contact cu autoritățile franceze.
Amintim că un român a fost prins de poliția federală germană la frontiera dintre Germania și Franța, în timp ce încerca să răpească patru dintre cei cinci copii ai săi, pentru a-i aduce în România.