ăsurate prin indicele IPC – arată cât s-a scumpit sau ieftinit viaţa românilor în luna care a trecut -, au fost mai mici în luna august, în medie cu 0,5 %, comparativ cu iulie, arată datele Institutului Naţional de Statistică.
Şi cum inflaţia anuală a coborât la -1,9% în august, şi preţurile de consum au scăzut. Produsele alimentare s-au ieftinit cel mai mult, cu 7,15% în august, faţă de aceeaşi lună din 2014. Dacă ne uităm însă la evoluţia din această vară, faţă de iulie 2015, cel mai mult s-au ieftinit fructele proaspete, cu peste 12%.
Preţurile vor continua să scadă
Şi cartofii, şi legumele şi conservele ne costă mai puţin cu vreo 5,6%. În schimb, s-au scumpit ouăle (+4%), citricele şi alte fructe meridionale (+1,9%), uleiul (+0,4%), zahărul (+0,3%), mierea (+0,34%) sau carnea de porc (+0,21%).
Din categoria mărfurilor nealimentare, combustibilii s-au ieftinit cu 3%, iar medicamentele şi articolele medicale cu câte 0,5%, pe când frigiderele şi congelatoarele s-au scumpit cu 0,3%.
La servicii, cele mai mari creşteri de tarife s-au raportat, în august, la apă, canal şi salubritate – 0,30%.
Sunt evoluţii anticipate deja de Banca Naţională, care prognozează că vom avea o scădere continuă de preţuri până în primăvara anului viitor. Reducerea TVA la produsele alimentare a contribuit semnificativ la scăderea preţurilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.