De Daniela Arnautu,

Frizeriile si cabinetele de cosmetica vor fi nevoite sa puna briciul in cui si sa-si adapteze  serviciile normelor europene. Daca pe vremuri spiterii barbiereau, scoteau masele si faceau masaj, acum cabinetele moderne trebuie sa fie igienice si sa respecte norme de functionare drastice, stabilite de Ministerul Sanatatii Publice.


Langa cladirea Guvernului se afla o veche unitate Igiena, care s-a transformat intr-un salon cu aspect occidental. Aici am constatat ca noile reglementari sunt deja aplicate.


Banala forfecuta a disparut de pe masa de manichiura, fiind inlocuita de geluri, polizor si betisoare de bambus.


”In ceea ce priveste  manichiura, poate ar fi normal sa ramana ca in multe  tari europene, optional, pe semnatura. Daca o clienta vrea cuticulele taiate cu forfecuta, sa o putem face. In Anglia, Franta, Germania asa este sistemul”, explica Angela Marin, sefa unitatii.

Daca in Suedia ”moda” e  ca pedichiurista sa trimita clientul la medic pentru o batatura sau o unghie incarnata, ramane de vazut  cum se va proceda la noi. ”In acest moment avem  multi clienti straini, in special barbati, care vin mai ales pentru pedichiura, deoarece in alte tari aceste servicii sunt considerate mici interventii chirurgicale”, sustine Angela Marin. Si la pedichiura au intervenit multe schimbari. Acum se intrebuinteaza prosoape de unica folosinta, iar sterilizarea instrumentelor se face  cu ultraviolete si cristale de cuart.

Noile metode de manichiura nu au mare succes la cliente. ”Noi sterilizam ustensilele cu acelasi tip de solutii  folosite si in cabinetele stomatologice. In ceea ce priveste noile metode de manichiura, cred ca vom pierde clientele. Majoritatea vor manichiura clasica”, explica  Madalina Babonea, patroana  Beauty Salon.


Care sunt noile norme


Ordinul Ministerului Sanatatii stabileste norme noi pentru cabinetele de cosmetica, frizerie si coafura, dar impune si reguli cu privire la investitiile in spatii si dotari. Pentru fiecare activitate vor fi camere separate, iar sistemul vechi, cu scaunul pentru coafura langa cel al frizerului, nu departe de masuta manichiuristei, va deveni amintire.

Angajatii din fri-zerii si saloane de frumusete vor fi vaccinati impotriva hepatitei B. Toate aceste masuri vor duce, in opinia patronilor de saloane de frumusete, fie la cresterea preturilor, fie la pierderea clientelor ce se vor arata retinute fata de noile metode de manichiura. Noile reguli vizeaza  protectia clientilor impotriva infectarii cu  hepatita sau cu virusul HIV, deoarece in prezent forfecutele, briciurile si restul instrumentarului  sunt sterilizate de cele mai multe ori doar  la o lampa cu ultraviolete, care distruge bacteriile, nu si virusii.


Pieptanul si masina de tuns sunt igienizate si dezinfectate dupa fiecare client


Frizeria Ciufulici de la Piata Obor din Capitala pare raiul copiilor. Oricat de sfios ar fi, un copil isi va inghiti lacri-mile, isi va stapani emotiile  si va sta cuminte  la tuns, pe elefantel sau in-tr-o masinuta frumos colorata. 

Aici, parca mai mult ca in alta parte, fiind vorba despre copii, normele de igiena vor fi verificate drastic. ”Tot instrumentarul este dezinfectat cu solutii de import, care  au proprietati bactericide si  distrug  virusii  hepatitei  sau ai TBC.  Abia dupa aceea  se sterilizeaza la ultraviolete. Dupa fiecare client, pieptanul, foarfeca de  tuns, placutele pentru filat, bigudiurile, periile si  briciul sunt  sterilizate.  Lamele sunt de unica folosinta”, spune  Monica Musceleanu, sefa unitatii.

Ilie Dumitrescu a recunoscut aventura cu soția unui polițist: "Omul m-a sunat și mi-a spus..."
GSP.RO

Ilie Dumitrescu a recunoscut aventura cu soția unui polițist: "Omul m-a sunat și mi-a spus..."

Horoscop 14 noiembrie 2019. Săgetătorii au nevoie de răbdare
HOROSCOP

Horoscop 14 noiembrie 2019. Săgetătorii au nevoie de răbdare