Manifestaţia s-a desfăşurat la apelul mişcării bloggerilor italieni Poporul Violet, care a organizat şi anterior manifestaţii împotriva şefului Guvernului tot pentru a cere plecarea premierului.

 „Demisia, demisia, demisia”, „După Mubarak, Silvio Berlusconi”, scandau manifestanţii, bătând în caserole şi capace de oală şi fluierând, într-o piaţă din centrul capitalei italiene. Ei au cântat, de asemenea, „Bella ciao”, un cunoscut cântec al rezistenţei italiene, în cel de-al Doilea Război Mondial.

Parchetul din Milano a cerut miercuri judecarea imediată a lui Silvio Berlusconi, dar acesta a anunţat că nu are intenţia să se prezinte în faţa judecătorilor milanezi, pe care-i acuză de scopuri politice şi că acţionează „doar într-un scop subversiv” folosindu-se de „pretextul” scandalului Ruby pentru a-l îndepărta din post.

Berlusconi este acuzat că a recurs la serviciile sexuale ale lui Ruby, o tânără marocană, pe numele său Karima El Mahroug, pe când aceasta era minoră, şi că a intervenit pe lângă poliţie pentru a o elibera, după ce a fost reţinută pentru un presupus furt.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.