Manualele de clasa a cincea, în școli, de luni dimineață

Comentează

Manualele de clasa a cincea, în școli de luni dimineață. Ministrul Educației a declarat, sâmbătă, la Iași, că manualele de clasa a V-a vor fi în școli începând de luni dimineață.

În caz contrar, editurile, care nu au făcut livrări, vor fi sancționate cu 0,5 la sută din valoarea contractului pentru fiecare zi de întârziere, a precizat Liviu Pop, citat de Agerpres.ro.

„În 17 noiembrie era termenul de livrare către inspectoratele școlare. Toate inspectoratele lucrează alături de colegii noștri directori, sâmbătă și duminică, în așa fel încât luni să avem toate manualele la care s-au câștigat licitațiile. După cum bine știți, nu la toate s-a depus în luna martie ofertă pentru editarea de manual școlar. Luni, la ora 12,00, vom avea un eventual clar la nivel național, iar acele edituri, dacă vor fi, eu sper să nu fie, care nu au livrat manualele vor fi sancționate în conformitate cu contractul, 0,5% pe zi de întârziere, din valoarea contractului", a declarat ministrul Educației, pentru sursa citată.

Liviu Pop a dat de înțeles că nu s-a răzgândit cu privire la manualul unic, pe care consideră unul dintre „lucrurile bune” din programul de guvernare.

„Manualul de bază, așa cum am spus, va fi pentru fiecare programă școlară. Pe lângă manualul de bază, oricine poate să facă manuale auxiliare, manuale alternative sau cum vreți să le numiți, important este ca toate acestea să fie avizate de către Ministerul Educației Naționale. Știu că există foarte multe entități care își doresc să doneze anumite auxiliare, anumite materiale, mijloace. Toate acestea trebuie avizate de MEN, adică în unitățile școlare din România, cum de altfel avem și aici. Tot ceea ce intră și se folosește în actul de predare ar trebui să fie avizat de MEN, unele prin Inspectoratele Școlare, altele prin intermediul Casei Corpului Didactic, dar e foarte important calitatea să fie verificată, ceea ce nu s-a făcut în România în ultimii cinci ani", a afirmat ministrul Educației.

Ministrul Educației a participat la inaugurarea unei școli din localitatea ieșeană Păun. Liviu Pop a fost invitat și la întâlnirea Consiliului Național al Rectorilor, care are loc sâmbătă.

Citește și Fostul principe Nicolae: Declarația de retragere a titlului nu a fost scrisă de mine. Am fost obligat să o accept, am refuzat să o semnez

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Airbus A220-300 are o capacitate de 120 -160 de pasageri și autonomie de până la 6.300 kilometri. Foto: Hepta
29 sept.
O companie aeriană românească anunță că suspendă operarea avioanelor Airbus A220-300. Ce se întâmplă cu zborurile programate
O dronă de război
29 sept.
Drona prăbușită în Brăila a avut încărcătură explozivă și s-a detonat la impactul cu solul, anunță MApN
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
29 sept.
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
29 sept.
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
29 sept.
CTP decriptează arestarea preventivă a lui Călin Georgescu: „Convergență tacită PSD-AUR. Simion îl disprețuiește pe Georgescu, îl consideră nebun”
Radu Miruță a venit cu trei generali la audierile din comisiile parlamentare și a fost acuzat că i s-au „șoptit” răspunsuri. Foto: Hepta
29 sept.
De ce au fost cadre militare în Parlament la audierea ministrului Radu Miruță pentru Guvernul Mureșan: „De obicei”
Ultimele știri
00:14
De ce este important să activezi modul avion în timpul zborului. Riscul real nu este pentru avion, ci pentru abonamentul tău
29 sept.
O femeie s-a răzbunat pe fostul iubit și i-a umflat factura la căldură cu un singur gest banal
29 sept.
Daniel Băluță vrea patrule stradale în Tineretului pentru a descuraja consumul de droguri și violențele dintre blocuri
29 sept.
Ce se întâmplă cu intestinele tale când mănânci banane în fiecare zi? Acestea sunt efectele
TRENDING
29 sept.
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Analiză
29 sept.
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
29 sept.
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
29 sept.
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
Colesterol sub control
29 sept.
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
ECG gratuit in farmacii
29 sept.
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
29 sept.
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
29 sept.
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
29 sept.
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Obuzierul K9 Tunetul este considerat unul dintre cele mai performante și fiabile sisteme de artilerie de mare calibru din lume. Foto: Profimedia
29 sept.
Primele obuziere K9 Tunetul au sosit în România. Ce pot face blindatele sud-coreene de peste 4 miliarde de lei
Un magazin Lidl modern este surprins din exterior, cu intrarea largă și logo-ul vizibil deasupra ușilor automate. În fața clădirii se află parcarea și zona pentru cărucioare, sugerând acces facil pentru clienți.
29 sept.
Produsul viral în toată Europa ajunge în magazinele Lidl din România. Se va găsi în ediție limitată
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
29 sept.
Gestul pe care Călin Georgescu a vrut să-l facă, dar a fost împiedicat de polițiști când a fost preluat și dus la Arestul Capitalei
Cât câștigă un român in Irlanda ca muncitor necalificat. Sursă foto: Captură video/ Youtube/ Gigi Cristea-De la zero.
29 sept.
Un român a spus cât câștigă în Irlanda și ce loc de muncă și-a găsit: „Destul de bine pentru un salahor ca mine”
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri