”Diego este bine, va părăsi astăzi spitalul şi va merge la o clinică unde va urma un tratament contra dependenţei de alcool. Starea lui e bună, e un om puternic”, a spus Morla.
El a adăugat că doar câţiva prieteni apropiaţi vor avea acces la clinica unde Maradona va urma recuperarea.
Diego Maradona, antrenorul echipei Gimnasia y Esgrima La Plata, a fost operat cu succes pe creier pentru îndepărtarea unui cheag de sânge, la cinci zile după ce a sărbătorit împlinirea vârstei de 60 de ani.
Fostul jucător al echipelor Boca Juniors, FC Barcelona şi Napoli a suferit de simptome de abstinenţă după intervenţia chirurgicală, cauzate de dependenţa sa de alcool.
Fostul campion mondial a fost internat de mai multe ori în spital în ultimii ani, în principal din cauza stilului de viaţă extravagant pe care l-a dus.
În ianuarie 2019, Maradona a ajuns la spital cu sângerări stomacale. El s-a simţit rău şi la Cupa Mondială din 2018, în Rusia, când a fost filmat leşinat în loja sa la meciul Argentina – Nigeria.
În 2004, Maradona a fost internat cu probleme cardiace şi respiratorii serioase, din cauza consumului de cocaină. Ulterior a urmat o cură de dezintoxicare în Cuba şi Argentina, înaintea operaţiei de la stomac din 2005, care l-a ajutat să piardă din greutate. În 2007, s-a internat într-o clinică din Argentina pentru a depăşi problemele cu alcoolul.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_afb6f3da1dd6e80c97e3359e1223f83d.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_d97128d9b1d77ddf84b8ec51a1c8c5ab.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_91f3c9e1a98909d734178d6e7d1c6a47.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_99757eb52b1fdb5a79d6a8ad6923697d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_c00a93293839d21c6492770ee6ff2bc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b06ade494274614bd511d4b4e3db1f09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_f7488ef15e8f4169559c7d48e79a801c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_09a42cc7f55de6c53ec8aae831a55b18.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_5c75d6f54f773331e6d6c1b9fbad1493.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.