Aflat la Parlament, la câteva ore după ce a devenit președinte interimar, Marcel Ciolacu a fost întrebat de jurnaliști care sunt planurile partidului în perioada următoare și dacă va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Orban.

„Categoric că vom depune o moțiune, dar acum nu vrem să cădem în patima celor de la PNL și să depunem moțiuni de cenzură de dragul de a depune o moțiune. Domnul Orban să stea liniștit, încă nu sunt probleme ca dânsul să fie demis printr-o moțiune de cenzură, până de sărbători”, a răspuns noul lider al PSD.

Ciolacu a declarat și că cel mai probabil congresul la care se va alege noul președinte va fi în februarie și că a început deja să vorbească cu Victor Ponta și că există posibilitatea unei alianțe pentru alegerile locale cu Pro România.

„Astăzi am vorbit și cu Victor Ponta, în Parlament. La Comitetul Executiv nu s-a nominalizat o alianță cu Pro România, în schimb a fost o solicitare ca organizațiile să aibă larghețea să fie discuții pentru o alianță la alegerile locale. Partidul Social Democrat nu trebuie să rămână izolat. Este o alternativă de comunicare cu Pro România”, a spus Ciolacu.

În ceea ce îl privește pe Mihai Tudose, președintele interimar al PSD a spus că încă nu a discutat cu el, dar dacă acesta dorește să revină în partid ”o să discutăm și cu liderul de la Brăila.”

Ad placeholder
Toți turiștii care intră pe la punctul Kulata-Promachonas ar putea fi testați de COVID-19
Recomandări
Toți turiștii care intră pe la punctul Kulata-Promachonas ar putea fi testați de COVID-19
 

„PSD-ul a recunoscut seria de multiple greșeli pe care le-a făcut și nu a mai luat o decizie de ochii lumii, să luăm o decizie ca să rămânem tot noi. De această dată se vede clar că nu a fost o împărțire de funcții. Este pentru prima oară când s-a pus pe primul loc meritocrația. Cei care au obținut rezultate bune au fost incluși în acest comitet”, a declarat Ciolacu în legătură cu ședința în care Viorica Dăncilă și-a dat demisia, forțată de baronii partidului.

Ce s-a întâmplat cu asistenta care a apărut în lenjerie intimă în fața pacienților, iar șefii au sancționat-o. Norocul i-a surâs
PARTENERI - GSP.RO
Ce s-a întâmplat cu asistenta care a apărut în lenjerie intimă în fața pacienților, iar șefii au sancționat-o. Norocul i-a surâs
Detaliul din cazul Caracal care zguduie România! Cine este, de fapt, Gheorghe Dincă! S-a aflat abia acum adevărul
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Detaliul din cazul Caracal care zguduie România! Cine este, de fapt, Gheorghe Dincă! S-a aflat abia acum adevărul
Horoscop 9 iulie 2020. Balanțele pot întâmpina probleme la serviciu, pe fondul sănătății
HOROSCOP
Horoscop 9 iulie 2020. Balanțele pot întâmpina probleme la serviciu, pe fondul sănătății
RECOMANDĂRI