Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seară, la România TV, că social-democraţii vor depune o moţiune de cenzură la adresa Guvernului Cîțu la începutul noii sesiuni parlamentare, mai precis după congresele PNL şi USR PLUS care vor avea loc în septembrie.
„O să discut cu colegii mei. Eu nu aş veni cu moţiunea să se suprapună luptei politice din interiorul PNL, dar o vom depune când va avea cele mai mari şanse să treacă”, a declarat Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.
„Categoric vom depune o moţiune de cenzură, de data aceasta la începutul sesiunii parlamentare, nu la sfârşitul sesiunii”, a adăugat liderul Opoziției.
Întrebat când ar avea moţiunea şanse mai mari să treacă, înainte de congresul PNL sau după 25 septembrie, preşedintele PSD a răspuns: „Eu cred că după congresul PNL şi după congresul, nu-l neglijaţi, chiar dacă e pe mute aşa un pic, USR PLUS”.
PSD a mai depus o moțiune împotriva Guvernului condus de Florin Cîțu în acest an, pe 23 iunie, în precedenta sesiune parlamentară, dar aceasta a picat la votul din Parlament.