Ordonanța militară nr. 8, cu măsuri pentru Paște. Piețele rămân deschise, magazinele își pot prelungi programul. Avertisment pentru noaptea de Înviere

Comentează

Ministrul Afacerilor Interne Marcel Vela și secretarii de stat Raed Arafat și Bogdan Despescu au anunțat prevederile Ordonanței Militare nr. 8, care aduce noi măsuri impuse în perioada sărbătorilor de Paște. Reprezentanții MAI au avertizat și că au suplimentat numărul de patrule pentru noaptea de Înviere.

„Este o perioadă în care fiecare își face planuri. Sunt conștient că mă adresez unui popor majoritar creștin. Au venit peste noi momente grele. Dezechilibre financiare, în vreme ce tragediile au lovit crunt pe semenii noștri. Stând în casă și evitând pe cât posibili interacțiunea cu alte persoane vom putea intra mai repede în normalitatea pe care o dorim cu toții”, a spus Marcel Vela.

„Știu că vreți să mergeți la biserică și să stați la masă cu cei dragi. Dar e mai bine așa. Acordăm o atenție importantă respectării restricțiilor pentru că nu vrem să ne confruntăm cu o explozie a cazurilor”, a adăugat ministrul de Interne.

„Reiterăm un mesaj pentru românii din străinătate: dacă veniți în țară să petreceți sărbătorile alături de familie, le veți petrece în carantină sau izolare”, a spus și secretarul de stat Bogdan Despescu.

  • cu condiția respectării măsurilor anterioare, din această seară este permisă deplasarea în afara locuinței a proprietarilor de permise de pescuit comercial, pe Dunăre şi Marea Neagră, pentru pescuit de acvacultură şi vânzare.
  • este permisă deplasarea în afara locuinței a apicultorilor spre și de la stupină, dacă face dovada calității de apicultor.
  • este permisă circulația în afara locuinței pentru achiziția de vehicule, piese pentru vehicule și pentru reparații.
  • se prelungește suspendarea zborurile spre și dinspre Spania începând din 14 aprilie. Nu se aplică pentru zborurile comerciale și cele pentru asistență.
  • piețele agroalimentare rămân deschise pe toată perioada stării de urgență pentru agricultori, cu obligația respectării restricțiilor și în baza dovezii calității de agricultor.
  • se permite deplasarea agricultorilor până la și dinspre piața agroalimentară în baza declarației pe proprie răspundere și a certificatului de agricultor.
  • farmaciile și plafarurile rămân deschise.
  • se exceptează de la carantină lucrătorii transfrontalieri și pentru persoane care fac service pentru echipamente medicale, dacă nu au simptome.
  • pe perioada stării de urgență se interzice și se suspendă exportul pentru următoarele produse: grâu, orz, ovăz, porumb, orez, făină de grâu, soia, floarea soarelui, ulei de semințe, zahăr, produse de brutărie și patiserie.
  • pe perioada stării de urgență se suspendă emiterea de certificate fitosanitare pentru exportul produselor agroalimentare supuse acestor resticții.
  • se interzice încetarea sau suspendarea activității centrelor sociale, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, inclusiv centrelor private.
  • se recomandă autorităților locale și proprietarilor să monteze dispozitive cu soluții dezinfectante la intrările în blocuri (o modificare a prevederii incluse în Ordonanța Militară nr. 7)
  • în zilele de joi, vineri și sâmbătă dinaintea Paștelui, operatorii economici care comercializează produse alimentare își pot prelungi programul de funcționare în funcție de necesități.
  • începând de astăzi, pentru a evita situația de la Cluj, autoritățile centrale vor aviza orice transport aerian chiar dacă aeroporturile sunt în subordinea autoritățile județene. Competența totală pentru programul de aterizare-decolare intră în competența Minsiterului Transportului.

Șeful DSU Raed Arafat a revenit cu explicații asupra ordinului de ministru care prevede că medicii sunt cei care decid dacă operează sau tratează un pacient sau nu, în funcție de gravitatea cazului.

„Multă lume a încercat să interpreteze acest ordin ca o sistare completă a activităților din spitale. Nu este așa, dar i s-a dat medicului opțiunea de a opera acum un pacient sau peste o lună. Sunt cazuri, tratamente oncologice, femeile gravide, persoanele care au nevoie de investigații urgente, care nu pot fi amânate. Dar sunt și cazuri ca o proteză de șold, de exemplu, care pot fi amânate. Trebuie să păstrăm libere locurile în spital pentru pacienții cu coronavirus, dar trebuie să protejăm și pacienții. Este o logică în spatele acestui ordin. Nu încărcați spitalele cu cazuri care pot fi amânate”, a explicat Arafat.

Foto: Raed Krishan / GSP

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Elena Mateescu (1)
14:03
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
ANSVSA a semnat șase certificate sanitar-veterinare cu Libia pentru exportul de animale vii, carne de pasăre și pește. Foto: Getty Images
13:12
România va exporta din nou carne către Libia. ANSVSA a semnat 6 certificate sanitar-veterinare
MONDEN
Andreea Popescu si Dan Alexa
15:21
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
Anisia Gafton si Serghei
14:08
Anisia Gafton se pregătește să nască. Ce a decis în legătură cu numele bebelușului. „Mai e o chestiune de câteva zile”
POLITIC
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
15:14
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan
10:52
Sorin Grindeanu, replică lui Ilie Bolojan: „Lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie”
Ultimele știri
17:19
Donald Trump este criticat puternic atât de democrați, cât și de republicani pentru acordul cu Vladimir Putin: „Trădează America și securitatea națională”
16:57
Premieră în medicina românească: A fost administrat primul tratament care încetinește boala Alzheimer, la Spitalul Județean Cluj
16:51
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
16:51
Apele Române iau măsuri de urgență la Cernavodă: Dunărea a ajuns la minime istorice, iar centrala nucleară este la doar 3 centimetri de limita de siguranță
TRENDING
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
12:30
„Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei” la ANM: Diana Buzoianu denunță cumpărături de peste 300.000 de lei din bani publici. Ce spune Elena Mateescu
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Un colț de lectură amenajat pe pervazul unei ferestre albe din PVC, decorat cu o pătură tricotată, perne decorative, o carte deschisă și o plantă în ghiveci
16:40
Greșelile de amenajare care îți învechesc locuința și soluțiile ieftine care îi cresc valoarea. De ce tot mai mulți proprietari renunță la tâmplăria PVC
Doctor folosind tableta cu afișaj medical, telemedicină și diagnosticare AI.
15:04
Ce analize medicale trebuie să faci după 40, 50 și 60 de ani. Lista completă pe vârste
O mașină pe care scrie Gendarmerie oprită pe marginea drumului lângă o platformă de tractare pe care se află o mașină neagră
14:48
Șoferul de Porsche prins cu 312 km/h de radarul poliției din Franța ar putea scăpa de amendă și pedeapsă. Ce chichiță tehnică a găsit
testoasa Jonathan, cel mai batrân animal din lume, și-a petrecut cea mai mare parte a vieții pe insula Sfânta Elena, un teritoriu britanic de peste mări situat în Oceanul Atlantic de Sud, în incinta Plantation House – reședința guvernatorului insulei Sfânta Elena
13:47
O broască țestoasă de 194 de ani ar putea deține secretul tinereții veșnice
Dafin, cimbru și mărar
13:22
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
podul pietonal Lugoj
Analiză
13:16
Pod pietonal inaugurat cu alai de fruntași PSD, inaccesibil oamenilor cu dizabilități, bicicliștilor sau mamelor cu copii
Elena Mateescu
12:56
Ce spune șefa ANM, Elena Mateescu, despre parfumurile de aproape 120.000 de lei și lenjeria de lux: „Nu mă absolv, Doamne ferește”
Vânt, lapovită și ninsoare (1)
11:35
ANM anunță ploi, lapoviță, ninsori și vânt de până la 90 km/h. Zonele în care vine frigul de duminică
Arhiva foto
11:00
Cristian Mungiu vrea să-ți testeze empatia, nu să-ți valideze opiniile, scrie The New York Times. Presa franceză spune că „Fjord” e reacționar
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...