În cadrul serviciului religios au participat membri ai familiei regale, Prințul William, Prințul Harry, Ducesa de Cambridge, dar demnitari și premierul David Cameron.

Prințul Harry, Kate Middleton și Prințul William

David Cameron și soția sa, Samantha

Totodată, a fost sărbătorit și prințul consort Philip, duce de Edinburgh, care a împlinit vineri 95 de ani.

Regina Elisabeta a II-a și Prințul Philip, la Catedrala St. Paul

Regina, care se află pe tronul Regatului Unit de 64 de ani, a împlinit 90 de ani în 21 aprilie, însă conform tradiției evenimentele legate de aniversarea sa sunt organizate vara. Ea și-a serbat în mod oficial ziua în luna iunie.

Catedrala St. Paul, serviciu religios, aniversare Regina Elisabeta a II-a

Pentru a marca această ocazie a fost prezentat și cel de-al șaselea și ultim portret din seria de fotografii realizate de fotografa americană Annie Leibovitz, în diferiți ani, cu ocazia zilei de naștere a suveranei. În acest portret regina apare alături de soțul său la reședința de la Castelul Windsor.

Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip

Sâmbătă, regina Elisabeta a II-a va asista la tradiționala paradă Trooping the Colour, din centrul Londrei, la care participă soldați în uniforme de ceremonie, urmată de un survol al Royal Air Force pe deasupra Palatului Buckingham.

În încheiere, regina va fi gazda ‘The Patrons Lunch’, o petrecere stradală pentru 10.000 de invitați ce se va desfășura pe bulevardul Mall care duce spre Palatul Buckingham.

Foto: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.