Dominic Raab, ministrul britanic de externe, l-a catalogat drept „tulburător” și a estimat că a fost „în mod clar realizat sub constrângere”, mai arată sursa citată.

„Persecuţia celor care apără drepturile omului şi libertatea media în Belarus trebuie să înceteze”, a afirmat într-o postare pe Twitter Dominic Raab. Ministrul a mai spus că toate „persoanele implicate în turnarea și realizarea sub coerciție a interviului trebuie să răspundă”.

„O rușine pentru cei care l-au difuzat și pentru liderii belaruși”

La rândul său, Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al guvernului german, a spus că interviul este „o rușine pentru cei care l-au difuzat și pentru liderii belaruși”. El a denunțat „disprețul lor total pentru democrație” și pentru „ființele umane”.

„Toate gândurile noastre se îndreaptă către acest tânăr şi toţi ceilalţi cetăţeni din Belarus care sunt trataţi atât de inuman pentru convingerile lor, în condiţiile în care ei luptă pentru drepturile civile”, a adăugat el.

Jurnalistul și militantul de opoziție Roman Protasevici a fost arestat pe 23 mai împreună cu partenera sa, Sofia Sapega, după ce avionul Ryanair cu care acesta călătorea de la Atena la Vilnius a fost interceptat de un avion de vânătoare belarus.

În recentul interviu difuzat în Belarus, Roman Protasevici l-a lăudat pe Lukașenko. De asemenea, tânărul de 26 de ani spune că a îndemnat la participarea de manifestații antiguvernamentale anul trecut.

Interviul dat de cofondatorul și fostul redactor-șef al canalului Nexta de pe Telegram a determinat-o pe șefa opoziției belaruse, Svetlana Tihanovskaia, să spună că a fost realizat „sub presiune”.

Citeşte şi:

Tribunalul București: Goleac a mituit cu 1.700 de euro și anvelopare de blocuri un ofițer DNA, ca să afle cum e cercetată activitatea ADP 4 și a primăriei conduse de Băluță!

Inspectorul școlar al Capitalei, demis după ce a catalogat cazul băiatului care s-a aruncat de la geamul școlii „o joacă obișnuită”

Ion Țiriac și-a luat revanșa! Ce cadou i-a făcut Simonei Halep, în ziua în care a împlinit 30 de ani
PARTENERI - GSP.RO
Ion Țiriac și-a luat revanșa! Ce cadou i-a făcut Simonei Halep, în ziua în care a împlinit 30 de ani
IREAL! Florin Zamfirescu, despre divorțul de Cătălina Mustață: ‘Consuma alcool și făcea urât’
Playtech.ro
IREAL! Florin Zamfirescu, despre divorțul de Cătălina Mustață: ‘Consuma alcool și făcea urât’
Răzbunarea migranților. Șoferii europeni râd de vizele pe 3 luni oferite de britanici: Își bat joc de noi. Să iasă singuri din rahatul în care au intrat
Observatornews.ro
Răzbunarea migranților. Șoferii europeni râd de vizele pe 3 luni oferite de britanici: Își bat joc de noi. Să iasă singuri din rahatul în care au intrat
Horoscop 29 septembrie 2021. Fecioarele ar fi bine să fie ele cele care oferă un exemplu pozitiv celor din anturajul apropiat
HOROSCOP
Horoscop 29 septembrie 2021. Fecioarele ar fi bine să fie ele cele care oferă un exemplu pozitiv celor din anturajul apropiat
Două fetițe din Roman își vând plângând jucăriile pe stradă pentru ca părinții să aibă bani de facturi. ”Altfel ne taie curentul”
Știrileprotv.ro
Două fetițe din Roman își vând plângând jucăriile pe stradă pentru ca părinții să aibă bani de facturi. ”Altfel ne taie curentul”
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
Telekomsport
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
Tymbark CarboMix
PUBLICITATE
Tymbark CarboMix