Mai în glumă, mai în serios, Marin Enache, un pensionar de 64 de ani din București, spune că i-a luat o viață ca să câștige și el un premiu. Este pentru prima dată când trăiește acest sentiment, iar premiul care l-a bucurat acum a fost un aragaz, obținut prin concursul ”Marea Dezlipeală” și organizat de ziarul Libertatea.

”Nu mă consider o persoană norocoasă, dar sper ca acum s-a rupt ghinionul. Nu mi-a venit să cred când am văzut că  am câștigat un aragaz. Cumpăr ziarul Libertatea de mai bine de 10 ani și mereu din același loc. Cred că de data asta s-a lipit noroculd e mine pentru că nu am mai luat restul când am cumpărat ziarul (n.r. râde)”, ne-a declarat fericitul câștigător. Marin Enache spune că paginile preferate din ziar le reprezintă cele din zona sportivă și politică.

Norocoase au fost și două bucureștence care au câștigat la concursul „Marea dezlipeală” câte un televizor fiecare.

Mucianu Elena Cristina, în vârstă de 41 de ani, ne-a povestit că a fost foarte bucuroasă când a văzut că a câștigat un televizor. „M-am bucurat foarte tare. Citim ziarul Libertatea de peste 20 de ani, dar nu ne așteptam niciodată să câștigam. Am descoperit lozul norocos chiar de ziua mea de Sf. Constantin și Elena, așa că mi-ați făcut un cadou”, ne-a declarat fericită femeia. Elena ne-a dezvăluit că rubricile ei preferate sunt horoscopul și sportul și că își dorește să câștige și marele premiu, Toyota Corolla.

ANGE9697
Grosu Georgeta, o pensionară în vârstă de 75 de ani, din București, sector 5, a câștigat și ea unul dintre televizoarele puse la bătaie de ziarul Libertatea la cea de-a patra ediție a concursului Marea Dezlipeală, iar pentru ea bucuria a fost și mai mare, întrucât chiar i se stricase televizorul vechi.

ANGE9707

„Soțul meu a făcut abonament la ziarul Libertatea de trei ani. El face colecție de ziare și nici nu se uita. Eu am început să dezlipesc tichetele. Chiar aveam mare nevoie, că mi se stricase televizorul și aveam unul împrumutat de la băiatul meu”, ne-a mărturisit bucureștenca. Acesta nu este singurul premiu pe care l-a câștigat la concursul organizat de ziarul Libertatea.

„Am fost surprinsă să văd că am câștigat a doua oară la Marea Dezlipeală. Săptămâna trecută am luat și un set de cosmetice, acum sperăm să câștigăm și mașina”, ne-a declarat Grosu Georgeta. „Soțul meu îmi spune acum că pe lângă că am noroc în căsnicie, acum mai am noroc și la concursuri, așa că sper să luam și marele premiu”, a mai spus fericita câștigătoare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.