„După două săptămâni de metode nedrepte, brutale și violente îndreptate împotriva noastră, ideile pe care le reprezentăm au atins noi culmi”, a declarat Marine Le Pen în discursul susținut în fața susținătorior ei, imediat după aflarea rezultatelor.

Ea a apreciat că scorul său este „o victorie răsunătoare”, chiar dacă Emmanuel Macron a câștigat clar al doilea mandat la Palatul Élysée.

„Milioane de compatrioți au ales tabăra națională și schimbarea. Prin urmare, adresez cele mai profunde mulțumiri tuturor celor care au avut încredere în mine în primul tur și tuturor celor care, cu milioanele, ni s-au alăturat în al doilea tur”, a continuat Le Pen.

„Nu am niciun resentiment azi. Am fost îngropați de o mie de ori și de o mie de ori istoria a dovedit că cei care au prezis sau au sperat în dispariția noastră s-au înșelat”, a mai spus Le Pen.

„Simt o formă de speranță. Acest rezultat este, atât pentru liderii noștri francezi, cât și pentru liderii europeni, mărturia unei mari neîncrederi a poporului francez față de ei, pe care nu o pot ignora”, a mai spus candidata extremei-drepte.

LIVETEXT Alegeri Franța | Macron câștigă clar scrutinul prezidențial, cu 58,2% din voturi. Le Pen obține un rezultat record pentru extrema-dreaptă – 41,8%, arată primele estimări

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Gabriela Cristea a apărut băută la TV? Acuzații șocante: 'Stare vizibilă de incoerență'
Playtech.ro
Gabriela Cristea a apărut băută la TV? Acuzații șocante: 'Stare vizibilă de incoerență'
Îl mai știi pe Dan Bordeianu? Unde trăiește azi fostul iubit al Adelei Popescu și cum arată Teodora, soția lui
Viva.ro
Îl mai știi pe Dan Bordeianu? Unde trăiește azi fostul iubit al Adelei Popescu și cum arată Teodora, soția lui
PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA - prima copertă de revistă, pe care o poți purta
PUBLICITATE
PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA - prima copertă de revistă, pe care o poți purta
O femeie care credea că are TBC avea, de fapt, un prezervativ în plămâni. Cazul este unic în lumea medicală
Știrileprotv.ro
O femeie care credea că are TBC avea, de fapt, un prezervativ în plămâni. Cazul este unic în lumea medicală
Au vrut operaţii estetice low cost şi au ajuns mutilate de o tânără de 23 de ani. "Aveam buza într-o parte, era oribilă"
Observatornews.ro
Au vrut operaţii estetice low cost şi au ajuns mutilate de o tânără de 23 de ani. "Aveam buza într-o parte, era oribilă"
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
Orangesport.ro
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
Ce i s-a întâmplat unei tinere care a leșinat într-o parcare din București: 'Nu pot să îmi revin din plâns'
Unica.ro
Ce i s-a întâmplat unei tinere care a leșinat într-o parcare din București: 'Nu pot să îmi revin din plâns'
Horoscop 1 iunie 2023. Scorpionii, fie că vor, fie că nu, fie că se așteaptă, fie că nu, vor avea parte de o zi neașteptat de tensionată
HOROSCOP
Horoscop 1 iunie 2023. Scorpionii, fie că vor, fie că nu, fie că se așteaptă, fie că nu, vor avea parte de o zi neașteptat de tensionată