Marinica a reusit sa pacaleasca moartea

„Am fost in primul tren care a explodat”

Vestea atentatelor a cazut ca un trasnet si s-a imprastiat rapid, mai ales ca oamenii stiau ca trenurile respective mergeau pe rute foarte des folosite de multi romani. Unul dintre ei se numeste Zaharia Marinica si ca majoritatea romanilor din zona munceste in constructii. A plecat la serviciu, dar s-a tre-zit la spital, conectat la aparate complicate si simtindu-si trupul doar ca du-rere de neinteles. A avut noroc cu carul, spune omul acum, la trei zile dupa explozie, fericit ca s-a intors acasa, la sotie si la baietelul sau Bogdan, de 10 ani.
Familia Zaharia locuieste in Coslada, la etajul patru al unui bloc cochet si impecabil de curat. Peste drum de bloc, intr-un parculet vesel, cu ceva leagane pentru copii, mai multi pusti isi vad de joaca lor. La intrarea in scara blocului, doi barbati, amici de-ai lui Marinica, ne spun in romaneste buna seara si ne conduc spre apartamentul familiei Zaharia. Marinica e emotionat. Atata lume a venit sa-l vada, ca nu stie ce sa faca sau sa spuna mai intai. Nu i-a vazut pe ministri decat la televizor, iar acum s-a trezit cu un reprezentant al Guvernului la el in casa: ministrul Marian Sarbu. isi incepe povestea simplu, cu vocea tremuranda si se scuza atunci cand este intrebat ceva ca nu aude prea bine pentru ca s-a ales cu timpanul spart in urma exploziei din tren. „Am fost in primul tren care a explodat. N-o sa inteleg niciodata cum am scapat cu viata. M-am ridicat cu greu de pe jos, unde am cazut cand s-a auzit bubuitura, nu-mi mai simteam urechile, era plin de fum, dar am gasit puterea sa-mi caut telefonul mobil si s-o sun pe sotia mea, sa-i spun ce s-a intamplat. Am fost transportat apoi la spitalul Gregorio Maranion, cu o salvare. Ce sa zic, uitati, m-am facut mai bine, oricum, cel mai important e ca sunt acasa”, spune omul. Parca nici nu-i pasa ca abia mai aude, ca are urme de rani pe frunte si o durere inca intepatoare in piept. Spune ca sansa de a ramane in viata e cel mai bun lu-cru care i s-a intamplat. intr-un colt al camerei, sotia lui, Nela il tine strans in brate pe baiatul lor, Bogdan, un pusti ghidus, cu ochi mari, de numai 10 ani.
Marinica e in Spania de un an si doua luni si de ceva vreme si-a adus si sotia si fiul. Acasa, in Romania, mai au o fata de 14 ani. Le e cumplit de dor de ea, ba chiar le e dor si de Roma-nia. Cand ministrul Sarbu il intreaba ce parere are despre intentia guvernului spaniol de a acorda cetatenie victimelor atentatelor si unor rude ale acestora, omul da din cap cu un pic de amaraciune parca. „Ce sa zic? Eu vreau sa ma intorc in tara mea. Sunt aici doar sa muncesc si sa fac niste bani pe care in tara nu i-as putea castiga, oricat as munci. si sa stiti ca asa gandim toti. Pana la urma, vorba aia, fie painea cat de rea, tot mai buna e in tara mea”, zambeste Marinica.

La „Cuerpo del Cristo” se vorbeste romaneste
Stie el ce spune, ma gandesc, curioasa sa aflu daca si alti romani care muncesc pe branci in Spania gandesc la fel. Unde poti gasi sambata seara foarte multi romani la un loc? „Ah, pai mergeti la Torejon, la biserica ad-ventista. E slujba, sa ve-deti cati romani se adu-na”, ne sugereaza un alt ro-man. Torejon e cam la 10-15 minute de mers cu masina. Ajungem pe o straduta ingusta. in fata unei cladiri pe care scrie „Cuerpo del Cristo” (Corpul lui Hristos) dam de un grup mare de oameni de toate varstele. Unii intra in cladire, altii ies, se vorbeste numai romaneste. Intram, strabatem un hol la fel de ticsit de lume si ajungem intr-o sala plina ochi. Pentru cateva minute, ceremonia din sala se intrerupe. Ministrul Sarbu urca pe scena, vorbeste despre romanii care au avut de suferit, anunta ca familiile ranitilor vor primi suma de 100 de mi-lioane lei din partea Guvernului Romaniei, apoi se retrage intr-o incapere mai mica, pentru a sta de vorba cu cei care au fost raniti si au iesit deja din spital. Unul din ei este Dumitru Onica (35 de ani). Lucreaza in constructii, dar o vreme nu se va putea duce la lucru, pentru ca are probleme mari cu mana stanga. „A-cum e bandajata, abia o misc. E toata neagra, am avut arsuri foarte grave”, spune barbatul, care a fost de 3 ori la un mili-metru de taramul mortii. „Am fost exact in vagonul unde au explodat trei bombe. Ce-am vazut in jurul meu cand am ridicat capul…”. Dumitru nu mai poate continua, pentru ca ochii lui mari si adanci incep sa inoate in lacrimi.
Ies din cladire si pornesc usor pe stradutele care la prima vedere par intortocheate. Nu pot sa nu ma gandesc ca, probabil, in multe dintre apartamentele de unde razbate lumina locuiesc roma-ni. Brusc, imi vine in minte ce-mi spusese un roman cu o zi inainte: „Daca va uitati la blocuri, stiti cum va dati seama unde stau romani? Au cele mai incarcate balcoane”.

Noua romani morti si noua disparuti
Noua cetateni romani au murit, noua sunt dati disparuti si 24 sunt inca internati in spital in urma atentatelor de la Madrid, conform ultimului bilant comunicat duminica de secretarul de stat in Ministerul Sanatatii, Iulian Popescu.
Ambasada Romaniei in Spania si echipa sosita de la Bucuresti vor continua colaborarea cu autoritatile locale pentru eliberarea actelor necesare pentru cazurile de deces.
Aceste proceduri presupun, conform legislatiei spaniole, eliberarea unei hotarari judecatoresti care este necesara pentru completarea actelor de repatriere a corpurilor neinsufletite.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE