Alături de Mario Balint, vor mai fi cercetaţi în libertate Cornel Schuster, Marian Bucur, Nicuşor Dumitrescu, Remus Petrică Dincă, Dănuţ Ion, Dragoş Florin Broşteanu, Costel Valentin Danciu, Constantin Frangulea, Cosmin Vidin, Nicholas Vitto Niculae, Eugen Pârvan şi Geanina Narcisa Barbu, însă aceştia nu au voie să părăsească Bucureştiul pentru o perioadă de 30 de zile.
CAB a decis menţinerea în stare de arest a lui Vasile Balint, după ce a respins recursul acestuia, cât şi a lui Radu Cristian Roşca, Andrei Cristian Bădulă, Alexandru Ionuţ Stoica, Mihai Ion Tonciu, Robert Florian Petre, Robert Ioan Constandache, Gabriel Robert Buşă, Marian Sîrbu, Alexandru Răzvan Vasile şi Constantin Neaţă.
Ce le-a spus Sile Cămătaru judecătorilor pentru a-i convinge să-l elibereze
Judecătorii au dispus revocarea măsurii arestării preventive luate faţă de inculpaţii Remus Petrică Dincă şi Eugen Pârvan. Decizia CAB este definitivă.
Pe 23 februarie, Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă a 24 de persoane, printre care Vasile Balint, zis Sile Cămătaru şi Cristian Roşca, liderul clanului „Sportivilor”.
Avocatul fraţilor Cămătaru: „Familia Balint se împrumută ca să trăiască”
Împreună cu cei doi au primit atunci mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile alţi 22 de membri ai clanurilor „Cămătarilor” şi „Sportivilor”: Mario Nuţu Balint (fiul lui Sile Cămătaru), Andrei Cristian Bădulă, Marian Bucur, Nicuşor Dumitrescu, Remus Petrică Dincă, Dănuţ Ion, Dragoş Florin Broşteanu, Costel Valentin Danciu, Constantin Frangulea, Cosmin Vidin, Nicholas Vitto Niculae, Alexandru Ionuţ Stoica, Eugen Pârvan, Mihai Ion Tonciu, Robert Florian Petre, Robert Constandache, Gabriel Robert Buşă, Marian Sârbu, Alexandru Răzvan Vasile, Constantin Neaţă şi Geanina Narcisa Barbu, scrie Agerpres.
Procurori DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Bucureşti şi Direcţiei de Investigaţii Criminale au efectuat în luna februarie percheziţii domiciliare în cadrul unei acţiuni de amploare în vederea destructurării clanurilor „Cămătarilor” şi „Sportivilor”, specializate în săvârşirea de infracţiuni de violenţă.
În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat aproape 200.000 de lei, 33.000 de euro, 3.400 de dolari, opt arme de foc şi muniţie aferentă acestora, dar şi mai multe maşini care aparţineau membrilor grupărilor.
De asemenea, oamenii legii au confiscat mai multe laptopuri, telefoane mobile, carduri de memorie, cartele SIM, aproximativ un kg de aur, peste 10 grame de droguri, nouă ceasuri, dar şi mai multe înscrisuri pe care le foloseau pentru a întreprinde activităţi de camătă precum documente bancare, contracte de vânzare-cumpărare, contracte de împrumut şi mai multe agende.
Procurorii susţin că activitatea membrilor grupărilor s-a desfăşurat pe două paliere infracţionale. Astfel, în perioada 2008 – 2012, în spaţiul public, între membrii celor două grupări rivale au avut loc conflicte stradale în care s-au folosit inclusiv arme de foc, în scopul asigurării supremaţiei la nivel infracţional în municipiul Bucureşti, situaţii ce au avut drept consecinţă directa punere în primejdie a vieţii şi integrităţii corporale a membrilor grupării, dar şi a unor terţe persoane. În al doilea rând, procurorii DIICOT au documentat şi activitatea infracţională a învinuiţilor constând în aceea că au săvârşit infracţiuni de violenţă, generatoare de beneficii financiare substanţiale, în principal în materia acordării/ recuperării unor împrumuturi de bani cu camătă.
În cauză se efectuează cercetări faţă de 67 de învinuiţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, tentativă de omor calificat şi deosebit de grav, lipsire de libertate, şantaj, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, operaţiuni fără drept cu dispozitive interzise, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice

       
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
PARTENERI - GSP.RO
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
BOMBĂ! Ce se întâmplă cu pandemia de covid-19 din ianuarie 2022. Streinu-Cercel face anunțul momentului
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce se întâmplă cu pandemia de covid-19 din ianuarie 2022. Streinu-Cercel face anunțul momentului
A murit după ce în spitalul în care a lucrat 40 de ani ca asistentă i s-ar fi pus diagnosticul greşit. "Aţi venit pentru durere de gât?"
Observatornews.ro
A murit după ce în spitalul în care a lucrat 40 de ani ca asistentă i s-ar fi pus diagnosticul greşit. "Aţi venit pentru durere de gât?"
Horoscop 4 decembrie 2021. Balanțele au energie cât să mai dea și altora, dar ca să obțină și rezultate, e nevoie de disciplină
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2021. Balanțele au energie cât să mai dea și altora, dar ca să obțină și rezultate, e nevoie de disciplină
Toate țările trebuie să se pregătească pentru valul de infectări cu Omicron. Anunțul făcut de OMS
Știrileprotv.ro
Toate țările trebuie să se pregătească pentru valul de infectări cu Omicron. Anunțul făcut de OMS
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Tips & tricks de la editorii ELLE ca să-ți alegi cele mai cool piese de sezon
PUBLICITATE
Tips & tricks de la editorii ELLE ca să-ți alegi cele mai cool piese de sezon