Marriott se retrage din Rusia. Ce se întâmplă cu alte hoteluri de lux

Comentează

Compania Marriott International, cu 23 de hoteluri în țara condusă de Vladimir Putin, își suspendă operațiunile, scrie cotidianul rus Kommersant. Un alt lanț hotelier de lux ar putea lua aceeași decizie.

Marriott International și-a anunțat retragerea din Rusia, unde deținea 23 de hoteluri, dintre care jumătate în Moscova, potrivit Kommersant, cel mai important ziar de business din țară.

Hotelurile, însă, vor putea să funcționeze în continuare, chiar dacă Marriott își suspendă operațiunile economice, a declarat Vadim Prasov, vicepreședintele Federației Hotelierilor din Rusia, pentru Kommersant. „În segmentul de lux, dacă este vorba de un hotel cu un brand internațional, el depinde de 99% din management, de regulă. Este deținut, într-un fel sau altul, de ruși”, a spus el.

Lanțul hotelier a transmis, de asemenea, un punct de vedere cu privire la retragere. „Noile restricții din SUA, Marea Britanie și UE fac imposibilă pentru Marriott continuarea operațiunilor și dezvoltarea francizelor hoteliere pe piața rusă”.

Și clienții ruși bogați fac economii la cazare

Lanțul hotelier Hilton ar putea face același pas, scrie Kommersant, care citează Izvestia, o altă publicație rusească.

„Generarea aceluiași nivel de venituri (n.r. – ca în alți ani) a devenit o problemă. Și acest lucru nu este valabil numai pentru giganții străini, ci pentru toate hotelurile cu preț ridicat. Rata de ocupare în hotelurile de lux și cu prețuri mari, în ultimele luni, a scăzut la jumătate”, a declarat Evghenia Tuchkova, director adjunct al companiei de consultanță Nikoliers.

În plus, a scăzut numărul clienților ruși bogați, a spus, pentru presa rusă, Yunis Teymurkhanly, proprietarul hotelului Helvetia din Sankt Petersburg. Aceștia, de asemenea, preferă să facă economii la cazare: „Acum, camerele de categorie înaltă se vând mai prost decât anul trecut. Iar numărul de zile petrecute într-o astfel de cameră se află în scădere. Consumatorul obișnuit până acum să aleagă camere scumpe economisește și ia camere mai ieftine”.

În segmentul de lux, prețurile nu pot fi reduse doar pentru a atrage clienții, explică autorul articolului. Yunis Teymurkhanly de la Helvetia, însă, a precizat că se fac, totuși, compromisuri: „Avem câteva soluții interesante pentru zilele lucrătoare, de exemplu, upgradăm camerele drept cadou. Fie oferim o reducere, fie un check-in gratuit după ora obișnuită sau un check-out mai târziu”.

Foto: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și PNL din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
22:24
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
20:45
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
MONDEN
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
22:10
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
Miruna Nacu și Robert Iosifescu la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
21:50
Robert Iosifescu și Miruna Nacu, surpriză la Vocea României 2026! S-au îndrăgostit în studio și au mers împreună la PRO TV
POLITIC
Cătălin Predoiu
22:41
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
20:43
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
23:14
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
23:06
Cutremur puternic cu magnitudinea 7,6 în Panama. A fost emisă alertă de tsunami pentru mai multe țări din America Latină
22:57
Alertă răpire copil în Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată forțat într-un autoturism de către trei persoane
22:55
Atac masiv cu drone asupra Moscovei în timp ce Putin se întorcea din Turkmenistan. Mai multe avioane din flota prezidențială nu au putut ateriza
TRENDING
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
22:12
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
20:33
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
19:14
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
18:34
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
19:22
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
18:24
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
18:00
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Exercițiul de mobilizare MOBEX
17:53
Fake news despre încorporarea tinerilor în Armata României, demontat de MApN: „O încercare de manipulare a populaţiei”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...