„Mi-a omorât doi prieteni. M-am întins peste ei, să creadă că sunt moartă”. Mărturii ale copiilor care au supraviețuit atacului de la școala din Belgrad

 2 comentarii
Arhiva foto

Mai mulți elevi care au reușit să scape cu viață din masacrul de la școala generală „Vladislav Ribnikar”, din centrul Belgradului, au descris pentru presa sârbă și internațională momentul atacului.

„A început să tragă la întâmplare, avea două cartușe în mână. A împușcat-o mai întâi pe profesoara de istorie, apoi a continuat. Mi-a ucis doi prieteni, iar eu m-am pus peste ei ca să creadă că sunt moartă. A ieșit din clasă, dar împușcăturile încă se auzeau”, a spus o elevă, citată de site-ul sârb Nova.

În atacul soldat cu cel puțin nouă morți, comis de un elev de clasa a VII-a, prima victimă a fost paznicul școlii, un bărbat de 51 de ani, pe nume Dragan Vlahović, care era considerat extrem de grijuliu și atent cu copiii.

Una dintre eleve a văzut momentul în care a fost ucis paznicul școlii. Fata tocmai ieșea de la ora de educație fizică, atunci când a auzit că „se trăgea continuu”.

„Nu știam ce se întâmplă. Eram cu colegii lângă sala de sport, un spațiu mic în care ne strângeam cu toții. Ne-am refugiat cu toții într-o altă sală, unde era și mai sigur”, a spus fata, pe nume Evgenia, pentru Blic.

După ce au aflat de atac, mulți părinți s-au grăbit să ajungă la fața locului pentru a-și recupera copiii.

Milan Milosevic, tatăl unuia dintre elevi, a spus că fiica sa se afla în clasă atunci când au fost trase focurile de armă.

„Ea a reuşit să scape. Băiatul, mai întâi, a împuşcat-o pe profesoară şi pe urmă a început să tragă la întâmplare”, a declarat Milosevic pentru postul N1, citat de Reuters.

„L-am văzut pe agentul de pază zăcând sub masă. Am văzut două fete cu sânge pe cămăşi. Ele au spus că atacatorul era un băiat liniştit şi un elev bun. Venise recent în clasa lor”, a mai spus acelaşi părinte.

Atacul a avut loc miercuri dimineață, într-o școală generală situată în cartierul Vracar, centrul Belgradului, capitala Serbiei. Un elev de clasa a VII-a a deschis focul și a ucis cel puțin opt elevi şi un paznic, iar alți șase copii și o profesoară de istorie au ajuns la spital, a anunţat Ministerul de Interne al Serbiei. Potrivit lui Milan Nedeljkovic, primarul din Vracar, profesoara e în stare gravă, iar medicii se luptă să-i salveze viaţa.

Foto: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    User Șters 03.05.2023, 18:27

    Filmele americane trebuie interzise in europa!!! Violenta sa ramana la ei pe continent!! Numai gunoaie carora le spun pompos filme....

  • Avatar comentarii

    User Șters 03.05.2023, 20:04

    aia era, ma. te uiti la dune si dupa vrei sa impusti colegi de clasa. foarte destept mai esti, bacul cand il dai (iar)?

ALTE ȘTIRI
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
MONDEN
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:36
5 Știri Imobiliare.ro Finance - Sectorul construcțiilor accelerează în România, în timp ce piața creditării trece prin transformări: Ce trebuie să știi
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!