De Madalina Ciodaru Burada,

În urma impactului, cinci dintre pasageri au scăpat teferi, însă pilotul şi o altă persoană nu au supravieţuit.
„A încercat să degivreze, a pierdut altitudine şi efectiv s-a implantat în copaci. Am reuşit să scoatem victimele. Pilotul era încarcerat şi n-aveam cum”, a declarat unul dintre pasagerii avionului, medicul Sorin Ianceu, potrivit spynews.ro.

CE ESTE GIVRAJUL?

-givrajul transparent este o depunere de gheaţă dură, netedă, compactă, transparentă şi foarte aderentă la părţile exterioare ale avionului. Se formează la trecerea avionului prin nori Ns, Cb sau în zonele cu temperaturi între 0ºC şi 15ºC.
– givrajul opac este o depunere albă, mai puţin densă şi mai puţin aderentă faţă de avion, deci se poate desprinde mai uşor de acesta. Se formează la temperaturi mai scăzute decât givrajul transparent.
– depuneri sub formă de conglomerate (givraj mixt) este o combinaţie de gheaţă opacă şi transparentă. Givrajul mixt dă depuneri neregulate, depunându-se sub formă de jgheab. Din această cauză este deosebit de periculos pentru zbor.
Chiar daca aveti avionul prevăzut cu echipament de degivrare, totuşi trebuie să se evitati zborul în condiţii de givraj.
 

O voce puternică a politicii Suediei, cea mai usturătoare GAFĂ despre România. Până și presa suedeză s-a amuzat
GSP.RO

O voce puternică a politicii Suediei, cea mai usturătoare GAFĂ despre România. Până și presa suedeză s-a amuzat

Horoscop 19 noiembrie 2019. Balanțele nu acceptă jumătăți de măsură
HOROSCOP

Horoscop 19 noiembrie 2019. Balanțele nu acceptă jumătăți de măsură