Ludovic Orban a declarat că Executivul are în analiză mai multe măsuri pentru limitare răspândirii coronavirusului, care au fost discutate cu mai mulți prefecți, dar și cu reprezentanții comitetelor județene pentru situații de urgență.

După această ședință, premierul a spus că printre măsurile discutate se numără și limitarea programului pentru terase, cluburi, precum și noi reguli privind obligativitatea măștii de protecție, în zonele aglomerate din aer liber, dar și distanțarea socială pe piață.

Discutăm și posibilitatea de a impune purtarea măștii în astfel de spații foarte aglomerate.

Ludovic Orban:

Despre situaţia de pe plajă, unde, de asemenea, nu se respectă distanţarea fizică, Ludovic Orban a spus că este foarte greu de identificat dacă un grup de persoane reprezintă o familie sau nu. Astfel, ar putea să să fie impusă regula distanțării sociale pentru toate persoanele.

Orban a subliniat că, deocamdată, aceste măsuri sunt discutate și că nu s-a luat o decizie.

România a ajuns luni 27 iulie la 45.902 cazuri de COVID-19, dintre care 1.104 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore. Este a șasea zi în care numărul cazurilor noi depășește pragul de 1.000.


Urmărește-ne pe Google News
O femeie a intrat într-un centru de vaccinare și i-a dat pe ascuns un bilet asistentei. Aceasta a chemat urgent poliția
PARTENERI - GSP.RO
O femeie a intrat într-un centru de vaccinare și i-a dat pe ascuns un bilet asistentei. Aceasta a chemat urgent poliția
ȘOC! Reacția lui Liviu Dragnea după ce Irina Tănase a ajuns la DNA. IREAL ce a spus
Playtech.ro
ȘOC! Reacția lui Liviu Dragnea după ce Irina Tănase a ajuns la DNA. IREAL ce a spus
"Vai de viaţa mea! Unu-i mort aici!" S-au întrecut în liniuţe spre moarte. Trupurile tinerilor au fost aruncate pur şi simplu pe câmp
Observatornews.ro
"Vai de viaţa mea! Unu-i mort aici!" S-au întrecut în liniuţe spre moarte. Trupurile tinerilor au fost aruncate pur şi simplu pe câmp
Horoscop 23 ianuarie 2022. Peștii sunt foarte concentrați, ceea ce e un avantaj major, pentru că nu mai pierd timpul inutil
HOROSCOP
Horoscop 23 ianuarie 2022. Peștii sunt foarte concentrați, ceea ce e un avantaj major, pentru că nu mai pierd timpul inutil
După Ucraina, încă o țară se teme de un posibil atac al Rusiei. Reacția unui înalt oficial
Știrileprotv.ro
După Ucraina, încă o țară se teme de un posibil atac al Rusiei. Reacția unui înalt oficial
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
Telekomsport
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale
PUBLICITATE
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale